sporter Logo
main logo
main logo
462

BNM discută cu FMI un nou program de cooperare non-financiar

Guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Anca Dragu, a avut astăzi o întrevedere oficială cu Marnix van Rij, director executiv supleant al Fondului Monetar Internațional (FMI) pentru țările din care face parte Republica Moldova, aflat în vizită de lucru la Chișinău între 15 și 17 martie.

BNM discută cu FMI un nou program de cooperare non-financiarFoto: BNM

Discuțiile s-au concentrat pe consolidarea parteneriatului Republicii Moldova cu FMI, în contextul intenției autorităților de a iniția un nou program pe trei ani, fără componentă financiară.

Anca Dragu a subliniat că trecerea la un instrument non-financiar reflectă îmbunătățirea situației macroeconomice și că noul program va sprijini agenda de integrare europeană, va crește încrederea investitorilor și va stimula investițiile în economie.

Viitoarea colaborare BNM-FMI va viza consolidarea politicilor monetare, implementarea recomandărilor Programului de Evaluare a Sectorului Financiar (FSAP) din 2025, precum și întărirea independenței și a guvernanței interne a BNM. Astfel, politica monetară și financiară a țării va fi aliniată standardelor europene.

De asemenea, s-a discutat alinierea cadrului financiar la acquis-ul Uniunii Europene și contribuția BNM la implementarea Agendei de reforme din Planul de creștere 2025-2027, prin consolidarea legislației financiare și sprijinirea sectorului privat. În acest context, coordonarea între noul program FMI și Agenda de Reformă va optimiza resursele și va evita suprapunerile.

Pe 27 februarie 2026, Consiliul Executiv al FMI a confirmat interesul autorităților moldovenești pentru un nou acord, evidențiind că menținerea relațiilor cu FMI rămâne crucială pentru accelerarea reformelor și sprijinirea integrării în UE.

știri.md
Publicitatea ta poate fi aici