main logo
332

BNM: De la începutul anului au fost blocate conturile a 67 de companii

Banca Naţională a Moldovei (BNM) califică drept "false" şi "nefondate" informaţiile precum că băncile moldoveneşti au închis conturile întreprinderilor din stânga Nistrului.

BNM: De la începutul anului au fost blocate conturile a 67 de companiiFoto: moldova.org

Solicitat de corespondentul agenţiei Infotag să comenteze problema conturilor, un înalt reprezentant al BNM a spus că "tabloul real nu corespunde nici pe departe cu ceea ce scrie presa, în special, cea din regiunea transnistreană", transmite Știri.md.

"Pe parcursul anului 2019, din motive întemeiate, băncile din Moldova au închis conturile corespondente a 67 de agenţi economici, inclusiv a două întreprinderi care sunt înregistrate în Moldova, dar care se află şi îşi desfăşoară activitatea în Transnistria", a spus interlocutorul.

Potrivit lui, în această perioadă, băncile licenţiate din Republica Moldova au refuzat să deschidă conturi pentru 60 de agenţi economici, inclusiv pentru o întreprindere din stânga Nistrului.

"Vreau să subliniez că datele privind refuzul de a deschide conturi bancare, precum şi de a închide conturi existente, se referă la toate cele 11 bănci comerciale ale Moldovei, dar nu la una sau două bănci în parte", a remarcat reprezentantul BNM.

Potrivit datelor BNM, băncile Moldovei au deschis conturi pentru 420 de agenţi economici din regiunea transnistreană care efectuează operaţiuni de import-export prin bănci moldoveneşti.

Băncile moldoveneşti iau decizia de a refuza deschiderea sau închiderea unui cont în baza regulamentelor interne privind combaterea spălării banilor şi prevenirea finanţării terorismului. Respectarea acestor reglementări se referă la toţi clienţii băncilor din RM, nu doar la cei care se află şi îşi desfăşoară activitatea în regiunea transnistreană.

"Băncile moldoveneşti au fost nevoite să ia măsuri în privinţa acelor clienţi care nu respectau cerinţele acestor regulamente", a spus interlocutorul agenţiei, subliniind că BNM va continua să monitorizeze cu stricteţe cum băncile respectă cerinţele acordului privind combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, care a fost semnat şi ratificat de Republica Moldova.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării