main logo
1016

BNM: Care e situația la fiecare bancă din R. Moldova. Unde sunt probleme

Activele băncilor din R. Moldova sunt controlate în proporție de 93% de investitori europeni.

BNM: Care e situația la fiecare bancă din R. Moldova. Unde sunt problemeFoto: știri.md

Comparativ cu anul 2017, cota de piață a acestora a crescut cu 68 la sută, iar sectorul bancar înregistrează performanțe, se arată într-un raport prezentat recent de guvernatorul Băncii Naționale, Octavian Armașu, transmite Știri.md cu referire la tv8.md

Cele mai mari bănci din republică, după active, credite și depozite sunt:

1. „Moldova Agroindbank” (29% din active, 30% din depozite și 35% din credite)

2. „Moldindconbank” (20% din active, 20% din depozite, 19,1% din credite)

3. „Victoriabank”(16% din active, 17% din depozite, 9,9% din credite)

4. „Mobiasbanca”. (13%din active, 13% din depozite, 13,5% din credite)

Regimurile de supraveghere intensivă pe care le instituise Banca Națională la „Victoriabank” și „Moldova Agroindbank” au fost ridicate, după ce s-a constat că băncile asigură transparentizarea structurii acționariatului. În cazul primei bănci, un pachet de acțiuni de 72,2% a fost cumpărat de „VB Investment Holding”, deținut de Banca Transilvania din România. Iar la cea de-a doua bancă, 41,09% din acțiuni au fost achiziționate de „Heim Partners Limited”, format dintr-un consorțiu internațional de investitori: BERD, Invalda INVL și Horizon Capital.

BNM intervine la „Moldindconbank”

În prezent, doar „Moldindconbank” rămâne în regim de intervenție timpurie, care a fost aplicat încă pe 20 octombrie 2016. Atunci BNM a constatat activități concertate a unui grup de persoane care au achiziționat și dețineau o cotă substanțială de acțiuni, fără permisiunea prealabilă scrisă a BNM, încălcând prevederile legii.

În martie 2019, în cadrul unei licitații, compania bulgară „Doverie-Invest” a achiziționat un pachet de 63,89% din capitalul băncii, pentru care a plătit 764 milioane lei. Adițional, urmare a ofertei obligatorii de preluare a acțiunilor, firma bulgară a mai cumpărat un pachet de acțiuni de 13,73% , actualmente având 77,62% din totalul acțiunilor emise de „Moldindconbank” .

Acțiunile „FinComBank”, scoase la bursă

În ianuarie 2019, BNM a constatat că un grup de persoane acționează concertat și a cumpărat o cotă de 36,15% din capitalul social al „FinComBank”, fără permisiunea autorităților. BNM a suspendat atunci drepturile noilor acționari de a vota, de a convoca și desfășura adunări generale și de a propune candidați în Consiliul de administrare al băncii.

De asemenea, BNM  a obligat acționarii să-și vândă pachetele. În iulie 2019, banca a decis să anuleze tranzacția și să emită acțiuni noi. În luna august, acțiunile nou-emise au fost scoase la vânzare pe piața bursieră pentru o perioadă de trei luni.

Un potențial investitor la „EuroCreditBank”  

În decembrie 2018, Banca Națională a suspendat drepturile unui acționar care deținea 1,81% din acțiuni

Acesta a fost obligat în termen de trei luni să înstrăineze acțiunile. În prezent, termenul de vânzare a acestor acțiuni este suspendat pentru o perioadă, până când BNM va examina cererea care a parvenit de la un potențial cumpărător.

„Energbank” a anulat recent 35,67% din acțiuni

În perioada martie 2018-septembrie 2019, BNM a suspendat drepturile unor acționari care dețineau în total 81,03% din acțiunile „Energbank”. Au fost acțiuni concertate, fără permisiunea BNM. În ianuarie curent, autoritățile au decis să aplice măsuri de intervenție timpurie. Un pachet de 9,6% din acțiuni a fost suspendat, anulat și au fost emise acțiuni noi. Acestea au fost scoase la vânzare pentru o perioadă de trei luni, până în septembrie curent.

Acțiunile nu au fost vândute și banca le-a înstrăinat ca acțiuni separate pe parcursul a cel mult șase luni, până în martie 2020. În luna octombrie, „Energbank” a decis să anuleze 35,67% din acțiuni și să emită altele noi. Acestea urmează să fie scoase la vânzare.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării