main logo
282

BNM: Calitatea portofoliului de credite s-a deteriorat nesemnificativ

La data de 30 iunie, în Republica Moldova activau 11 bănci licențiate de Banca Națională a Moldovei.

BNM: Calitatea portofoliului de credite s-a deteriorat nesemnificativFoto: știri.md

Primul semestru este caracterizat prin majorarea fondurilor proprii și creșterea activelor, a portofoliului de credite și a depozitelor persoanelor fizice și juridice. Sectorul bancar dispune de un nivel înalt de lichiditate. 

Totodată, calitatea portofoliului de credite s-a deteriorat nesemnificativ, iar profitul obținut în primele șase luni ale anului a înregistrat o descreștere față de perioada similară a anului precedent. Datele se conțin într-o informație prezentată de BNM, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Activele totale au constituit 94,7 miliarde de lei, majorându-se pe parcursul primului semestru al anului curent cu 4,6% (4,1 miliarde de lei). Soldul brut (prudențial) al creditelor a constituit 43,9% din totalul activelor sau 41,5 miliarde de lei, majorându-se pe parcursul perioadei analizate cu 2,8% (1,1 miliarde de lei). 

Totodată, volumul creditelor noi acordate pe parcursul semestrului unu al anului curent s-a majorat cu 4,9% față de aceeași perioadă a anului precedent.

Cele mai mari creșteri ale portofoliului de credite au fost consemnate la creditele acordate industriei energetice – cu 57,8% (314,4 milioane de lei) și la creditele acordate pentru procurarea/construcția imobilului – cu 9,15% (570,9 milioane de lei).

Investițiile în valori mobiliare (certificatele Băncii Naționale și valorile mobiliare de stat) au avut o pondere de 15,6% (14,8 miliarde de lei) din totalul activelor, fiind cu 2,6 puncte procentuale mai mare în comparație cu sfârșitul anului 2019.

Celelalte active, care constituie 40,5% (38,4 miliarde de lei), sunt menținute de către bănci în conturile deschise la Banca Națională, în alte bănci și în numerar.

Pe parcursul perioadei de referință, ponderea creditelor neperformante (substandard, dubioase și compromise) în totalul creditelor s-a majorat cu 0,25 puncte procentuale, constituind 8,7% la 30 iunie, indicatorul menționat variind de la 3,3% până la 20,1% în funcție de bancă.

Totodată, creditele neperformante în valoare absolută s-au majorat cu 5,9% (201,0 milioane de lei), constituind 3,6 miliarde lei.

La fel, în perioada analizată s-a majorat și ponderea creditelor expirate, de la 4,8% până la 5,8%, în legătură cu înregistrarea restanțelor la plăți de către debitori.

Potrivit BNM, banca comercială „Energbank” SA era supravegheată în cadrul regimului de intervenție timpurie aplicat la data de 11 noiembrie 2019, ca urmare a constatării unui grup de persoane acționând concertat care a achiziționat și poseda o deținere calificată în capitalul social al băncii în mărime de 52,55% fără aprobarea prealabilă scrisă a BNM.

În ceea ce privește constatările privind activitatea concertată, curgerea termenului de expunere la vânzare a celor trei pachete de acțiuni nou-emise (3,98%, 0,17% și, respectiv, 35,68%) în mărime cumulativă de 39,82% din capitalul social al băncii (19.05.2020) a fost suspendată în contextul declarării stării de urgență pe teritoriul Republicii Moldova. Respectiv, termenul de vânzare a fost extins suplimentar până la 10 iulie. 

Pe 10 iulie au fost respinse cererile depuse de „Energbank” SA și unii acționari ai acesteia cu privire la prelungirea cu trei luni a termenului pentru vânzarea acțiunilor sus-menționate. 

Corespunzător, banca a modificat condițiile de expunere la vânzare a celor trei pachete de acțiuni nou-emise în mărime cumulativă de 39,82% prin expunerea acestora pe piața reglementată ca acțiuni separate pe un termen de șase luni.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării