main logo
364

Benin, Tunisia şi Kosovo, vedete ale comerţului exterior al Moldovei

Exporturile de mărfuri din Republica Moldova s-au cifrat la aproape 2,49 miliarde de dolari în primele 11 luni ale anului trecut, fiind în creștere cu 13,5%, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2017.

Benin, Tunisia şi Kosovo, vedete ale comerţului exterior al Moldovei

În aceeași perioadă, importurile au crescut mai rapud, cu peste 20%, însumând peste 5,24 miliarde de dolari, potrivit datelor Biroului Național de Statistică, transmite Știri.md cu referire la Mold-street.

În consecinţă deficitul balanţei comerciale a ajuns la 2,76 miliarde de dolari, cu 27,2% mai mult decât în 11 luni ale anului 2017.

Potrivit BNS, aproximativ 69,4% din totalul exporturilor moldovenești au avut ca destinația piața Uniunii Europene, cu 20% mai mult față de aceeași perioadă a anului 2017. Pe de altă parte, livrările de mărfuri în CSI continuă să scadă, această piață ajungând în prezent la o cotă de doar 15,5%.

Astfel Rusia, care altă dată era principala piaţă de desfacere a coborât pe locul patru ca destinație a exporturilor moldovenești, după România, Italia și Germania.

La importuri cotele au rămas practic neschimbate, jumătate din importuri provenind din statele UE, iar un sfert – din CSI.

România este cel mai mare partener comercial al Republicii Moldova, cu un volum al schimburilor de peste 1,5 miliarde de dolari în primele 11 luni ale anului trecut, urmată de Rusia – cu 837 de milioane, Germania și Italia – cu câte aproximativ 645-647 de milioane de dolari, Ucraina cu peste 600 de milioane dolari şi China cu aproape 570 de milioane dolari.

Cele mai semnificative creşteri ale exporturilor au fost înregistrate în statele africane Benin şi Tunisina - cu peste o mie de ori şi respectiv 63 de ori, urmate de Kosovo - cu o creştere de 45 de ori şi Malta - de 33 de ori.

Impactul acestor creşteri este însă unul minor, deoarece volumul mărfurilor a fost unul nesemnificativ - de circa un milion de dolari.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării