main logo
947

Băncile Naționale ale Moldovei și Belgiei își întăresc relațiile de cooperare

Guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei, Anca Dragu, a avut o întrevedere cu omologul său belgian, Pierre Wunsch.

Băncile Moldovei și ale Belgiei își întăresc relațiile de cooperareImagine simbol

Oficilaii au discutat aspecte de colaborare în cadrul Constituenței Fondului Monetar Internațional și a Băncii Mondiale, condusă de Belgia și Regatul Țărilor de Jos, care s-a reunit pe 11 iulie 2024 la Chișinău, transmite Știri.md.

De asemenea, a fost subliniat sprijinul acordat în cadrul constituenței, precum și perspectivele de cooperare dintre cele două bănci centrale. 

Anca Dragu a menționat că BNM este gata să semneze un acord bilateral de colaborare, care să faciliteze schimbul de informații în domeniul supravegherii bancare și atragerea investitorilor belgieni, inclusiv a celor din sectorul bancar, pe piața din Republica Moldova.

Totodată, guvernatoarea BNM a declarat că Banca Națională a Moldovei își dorește dezvoltarea colaborării cu Banca Națională a Belgiei, în special în contextul noului reprezentant al Belgiei numit în funcția de director executiv al FMI care va reprezenta circumscripția, din care face parte și Republica Moldova.

„În parcursul nostru european, ne asumăm angajamentul ferm să asigurăm sustenabilitatea rezultatelor obținute până acum. De asemenea, apreciem sprijinul inițiativei Grupului de Lucru pentru Cooperare cu băncile centrale pe platforma Sistemului European al Băncilor Centrale Europene (SEBC) de a lansa un proiect regional de asistență tehnică externă pentru țările candidate: Ucraina, Moldova și Georgia”, a declarat guvernatoarea BNM.

Conform acordurilor stabilite anterior în Constituența din care face parte și Republica Moldova, directorul executiv care reprezintă Constituența în cadrul Consiliului Executiv al FMI este ales pentru un mandat de patru ani. 

Astfel, la fiecare patru ani, Regatul Țărilor de Jos și Belgia asigură, prin rotație, această funcție. În prezent, funcția de director executiv care ne reprezintă în Consiliul Executiv al FMI este deținută de Paul Hilbers, directorul executiv al FMI pentru Moldova. Totodată, funcția de director executiv supleant al FMI este deținută de Luc Dresse de la Banca Belgiei.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării