main logo
1069

Banca Moldindconbank a fost vândută

Agenția Proprietății Publice (APP), în numele Guvernului Republicii Moldova, a cumpărat pachetul de 63,89% de acțiuni ale Moldindconbank, fosta bancă a lui Platon.

Banca Moldindconbank a fost vândută

Tranzacția în valoare de 760.110.000 de lei a fost realizată luni, 18 februarie 2019, la Bursa de Valori a Moldovei, transmite Știri.md cu referire la mold-street.com.

În consecință, în următoarele zile vom asista la o altă tranzacţie, în cadrul căreia APP, adică Guvernul, va revinde pachetul de acţiuni, dar deja la un preţ de circa 764.000.000 de lei.

Cumpărătorul este cunoscut - compania Doverie-Invest SA din Bulgaria, cu care APP a semnat, pe 13 februarie, antecontractul cu privire la cumpărarea acțiunilor nou-emise de Moldindconbank.

Este adevărat că la licitaţie teoretic mai pot participa şi alţi concurenţi, dar până la începutul acestei săptămâni nimeni, în afară de bulgari, nu a depus la Banca Naţională a Moldovei solicitarea pentru obţinerea permisiunii prealabile la achiziționarea acţiunilor. 

Anterior APP a precizat că în cazul în care Doverie-Invest SA nu va câștiga licitația, "Agenția va depune eforturi pentru a asigura că, emitentul oferă câștigătorului licitației aceleași drepturi, protecții și condiții ca cele furnizate Achizitorului potențial conform Antecontractului".

Altfel spus, ar putea apărea şi un alt cumpărător, decât Doverie-Invest din Bulgaria, care a fost creată în decembrie 2018 de către Doverie United Holding AD.

Acționarii principali ai holdingului sunt Sopharma AD - 32,82% și Telekomplet AD - 6,92%, companii afiliate milionarului bulgar Ognyan Donev şi un fost şef al Securităţii din Bulgaria.

Principala companie din holding Sopharma este cel mai mare producător de medicamente din Bulgaria și este asociată în Moldova cu o rețea de farmacii. 

Amintim că pe 22 ianuarie 2019, Comitetul executiv al BNM a decis să acorde permisiunea prealabilă pentru achiziționarea de către investitorul bulgar Doverie United Holding AD, a acțiunilor în mărime de 63,89% a Moldindconbank.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării