main logo
3398

ANTA primește competențe extinse: Va gestiona auditul siguranței rutiere

Atribuțiile Agenției Naționale Transport Auto (ANTA) au fost extinse, instituția urmând să fie responsabilă și de gestionarea infrastructurii rutiere.

ANTA primește competențe extinse: Va gestiona auditul siguranței rutiereFoto: IPN

Un proiect de lege adoptat de Parlament în lectură finală prevede că ANTA va efectua inspecții periodice în domeniul siguranței rutiere, va elabora rapoarte privind măsurile necesare pentru sporirea acesteia și va asigura funcționarea Consiliului Național pentru Securitatea Circulației Rutiere, transmite Știri.md cu referire la IPN.

La proiectarea, execuția și intervențiile asupra drumurilor va fi obligatorie respectarea recomandărilor formulate în rapoartele auditului de siguranță rutieră și a evaluărilor de impact asupra siguranței circulației.

Proiectul mai stipulează că administratorii drumurilor naționale și ai celor locale, de interes național sau municipal, vor fi obligați să țină cont de rapoartele instituțiilor competente în domeniul siguranței rutiere și să asigure desfășurarea circulației în condiții de siguranță.

De asemenea, va fi prevăzut în legislație că drumurile fac parte din Registrul drumurilor publice, care va include informații despre localizarea, starea și condițiile tronsoanelor rutiere din țară.

În Republica Moldova există peste 10670 de kilometri de drumuri publice, dintre care 5900 km sunt drumuri naționale, 3700 km – drumuri regionale, iar 1070 km – drumuri publice situate în stânga Nistrului.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării