main logo
501

Ambasada Chinei își aprofundează cooperarea cu CCI din Moldova

Președintele Camerei de Comerț și Industrie (CCI) a Republicii Moldova, Sergiu Harea, a vorbit despre oportunitățile cooperării moldo-chineze cu ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Republicii Populare Chineze în Republica Moldova, Yan Wenbin.

Ambasada Chinei își aprofundează cooperarea cu CCI din MoldovaFoto: fb.com

În cadrul întrevederii, interlocutorii au discutat despre importanța atragerii investițiilor în diferite sectoare ale economiei naționale, promovarea exporturilor și necesitatea organizării unui forum moldo-chinez pe parcursul anului curent, transmite Știri.md.

Potrivit președintelui Sergiu Harea, China este un partener important pentru Republica Moldova, cu care țara noastră dorește să dezvolte în continuare relații trainice de cooperare și prietenie, în beneficiul cetățenilor ambelor state.

Yan Wenbin a apreciat activitatea CCI a RM și a menționat că este sigur că cooperarea bilaterală va urma să se aprofundeze.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării