Comunicați țării o știre importantă!×
Hot news
Șoigu, la Chișinău: Rusia propune utilizarea munițiilor de la Colbasna
  • 1
  • 0
  • 1
  • 0
  • 1
3
24 Aug. 14:37
·
2,6K
1
  • 1
  • 0
  • 1
  • 0
  • 0
2
  • 1
  • 0
  • 1
  • 0
  • 0
2
220

Alaiba: Uniunea Europeană este o colecție de exemple bune

Uniunea Europeană reprezintă o colecție de exemple bune pentru Republica Moldova, existând multe țări care s-au dezvoltat în spațiul comunitar.

Foto: Știri.md

Opinia a fost exprimată de deputatul Dumitru Alaiba la dezbaterile publice cu tema „Resetarea relațiilor cu UE: motive, șanse, garanții”, ediția a 114-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, organizat de Agenția de presă IPN și Radio Moldova.

„Putem vorbi despre o schimbare de așteptări. Noi nu vrem anumite facilități sau anumite scurtături de la Uniunea Europeană. Dialogul și relațiile noastre cu Uniunea Europeană trebuie să fie sincere, directe și în baza rezultatelor”, a spus Dumitru Alaiba.

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, blocul ACUM, a precizat că reformele trebuie implementate nu doar pe hârtie. „Trebuie să demonstrăm că noi suntem mai buni nu doar în a critica o guvernare autoritară, ci că suntem mai buni în aducerea acelei schimbări în care credem și o vrem”, a spus Dumitru Alaiba.

Potrivit deputatului, nu doar ajutorul financiar al UE este principal și determinant, ci și implicarea instituțiilor europene în investigarea cazurilor de corupție. Dumitru Alaiba a specificat că „banii furați din Republica Moldova au ajuns în UE și au finanțat tot felul de activități. Este în interesul UE să se implice mai activ, mai direct în investigarea cazurilor de corupție. Împotriva celor implicați în cazuri de corupție, UE poate da sancțiuni personale, blocarea activelor de pe teritoriul țărilor UE, sechestrarea, confiscarea și repatrierea bunurilor”.

Deputatul a mai spus că s-a cerut UE ajutor în acest sens, dar, la modul formal, acest lucru nu este încă oficializat.

Dumitru Alaiba a mai spus că societatea trebuie să țină guvernarea sub presiune și să fie mai categorică pentru a exista un proces de autopurificare. „Noi vorbim de 30 de ani de toleranță zero față de corupție. Noi trebuie să punem pe roate procesul de autopurificare, altfel vom eșua. Dacă eșuăm, acum e pentru ultima dată. Speranțele oamenilor sunt foarte mari, așa încât, dacă noi le aruncăm din nou de pământ, asta o să fie pentru ultima dată”, a conchis deputatul.

Potrivit lui Dumitru Alaiba, UE ajută oamenii și nu guvernele. „Fiecare membru al societății va avea suportul din partea UE și de data asta va exista și o guvernare care vrea ca fiecare membru al societății noastre să reușească în orice scop și-ar propune”, a declarat Dumitru Alaiba.

În ziua de marți, 23 iulie, IPN a organizat dezbaterile publice cu tema „Resetarea relațiilor cu UE: motive, șanse garanții”. La ele au participat Gaik Vartanean, deputat din fracțiunea Partidului Socialiștilor, Dumitru Alaiba, deputat din Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate, Blocul ACUM, Iulian David, vicepreședinte al Partidului Liberal Democrat din Moldova și Igor Boțan, expertul permanent al proiectului. Partidul Popular european din Moldova nu a acceptat invitația.

Dezbaterile publice cu tema „Resetarea relațiilor cu UE: motive, șanse garanții”,constituie ediția a 114-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, desfășurat cu susținerea Fundației germane Hanns Seidel.

Ați depistat o greșeală? Evidențiați cuvântul și apăsați
ctrl
+
enter
Ați găsit greșeală?
Vă rugăm să ne anunțați!×
Citește și
article image
Popescu: R. Moldova nu poate exista ca societate funcţională fără UE
2
59
article image
Un deputat PDM, gata să renunțe la mandat și să redevină primar
3
761