Ajutorul UE pentru Moldova: Unde vor merge primele 270 de milioane de euro
Republica Moldova a primit deja prima tranșă din pachetul de sprijin financiar european în valoare totală de 1,9 miliarde de euro. Potrivit Ministerului Finanțelor, suma, echivalentul a peste 5,3 miliarde de lei, a intrat pe 11 iunie în conturile statului și este destinată modernizării infrastructurii, susținerii bugetului și implementării reformelor.

Cei mai mulți bani din prima tranșă, câte un miliard de lei, au fost direcționați către Fondul Rutier și programele de dezvoltare regională și locală. Alte sume importante vizează deservirea datoriei externe și plata salariilor din sectorul bugetar, transmite Știri.md cu referire la europalibera.org.
Ministerul Finanțelor precizează că 100 de milioane de lei au fost alocați Fondului de Mediu, 85 de milioane – pentru construcția liniei feroviare Cahul–Giurgiulești, iar 28 de milioane – pentru echipamente la postul vamal Tudora. Totodată, peste 17 milioane de lei vor fi folosiți pentru asigurarea cu apă potabilă a unor sate din raionul Hâncești, iar peste 10 milioane – pentru modernizarea unităților de Poliție, salvatori și polițiști de frontieră.
Alte 400 de milioane de lei urmează să fie repartizate pentru măsuri de reforme economice, în conformitate cu Planul de creștere susținut de Uniunea Europeană.
Prima tranșă a contribuit și la majorarea rezervelor valutare ale Băncii Naționale, care au depășit cinci miliarde de lei, fapt ce consolidează stabilitatea monedei naționale și încrederea investitorilor.
Potrivit Acordului semnat pe 21 mai, împrumutul de 1,5 miliarde de euro va fi debursat în tranșe până în februarie 2028. Moldova va solicita noi plăți o dată la șase luni, condiționate de realizarea angajamentelor de reformă incluse în Agenda 2025–2027. Din total, cel puțin 25% din împrumuturi vor finanța proiecte investiționale aprobate de Comisia Europeană, restul fiind destinat susținerii bugetului.
Pachetul de 1,9 miliarde de euro a fost anunțat toamna trecută, de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Guvernul de la Chișinău a promis că fondurile vor susține peste 150 de măsuri și 56 de reforme, cu obiectivul unei creșteri economice de peste 5% până în 2028. În ultimii ani, Republica Moldova a înregistrat însă o creștere modestă a economiei – 0,7% în 2023 și 0,1% în 2024.