main logo
805

Agenții economici nu vor primi compensații din partea Guvernului

Guvernul nu va oferi compensații agenților economici în acest an, în legătură cu creșterea tarifului pentru gazele naturale. Asta pentru că aceste majorări oricum sunt incluse în prețul mărfurilor și serviciilor, iar în bugetul țării sunt resurse limitate care trebuie redirecționate pentru ajutorul consumatorilor casnici.

Agenții economici nu vor primi compensații din partea GuvernuluiFoto: publika.md

Declarațiile au fost făcute de ministrul Economiei, Sergiu Gaibu, în emisiunea "В центре внимания". Oficialul a explicat că toate compensațiile acordate agenților economici iarna trecută au fost necesare pentru a atenua șocul de la creșterea tarifelor în plin sezon, transmite Știri.md cu referire la publika.md.

Acum, potrivit lui, antreprenorii au timp să se pregătească pentru sezonul rece.

"- Cât despre măsurile pe care putem să le facem ulterior, iată, acum, este mai curând cele care pot fi orientate spre reformare.

- Reiese că anul acesta nu vor fi achitate compensații? 

- Noi oricum o să monitorizăm situația, dar depinde și de fluctuații. Cel mai vulnerabil în ecuația aceasta este cetățeanul, deci consumatorul final. Tocmai de aceea Guvernul, din resursele limitate, s-a focusat pe cetățean."

În context, Sergiu Gaibu a menționat că în jur de 50 de antreprenori din Moldova vor putea beneficia în acest an de granturi pentru eficientizarea afacerilor. 

E vorba de ajutor nerambursabil de până la două milioane de lei pentru retehnologizarea întreprinderilor și până la 1,5 milioane de lei pentru achiziționarea echipamentelor pentru a reduce consumul de energie electrică cu cel puțin 15 la sută. Asta prevede noul program cu un buget de 55 de milioane de lei, lansat de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului.

"Eu admit că sunt agenți economici care nu s-au pregătit atât de bine. Cred că cei mari care sunt eficienți la momentul actual, majoritatea au resurse alternative și își suplinesc aceste stocuri, dar la cei care nu au reușit să se pregătească, există aceste programe de susținere".

Noile tarife pentru gaze naturale au intrat în vigoare în 12 august. Prețul a crescut cu 23,5 procente și a ajuns la 23 de lei pentru un metru cub, inclusiv TVA.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării