main logo
320

Adunarea anuală Victoriabank va direcționa veniturile pentru dezvoltare

Adunarea generală a acţionarilor primei bănci private din Moldova - Victoriabank (VB) va decide joi să direcţioneze profitul băncii pentru anul 2018 în sumă de 167 mil. lei pentru dezvoltare.

Adunarea anuală Victoriabank va direcționa veniturile pentru dezvoltare

Actualii proprietari ai băncii - Banca Transilvania (BT), Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), precum şi creatorii şi primii conducători ai VB, Victor Ţurcan şi Galina Prodisvet, vor fi, probabil, de acord cu propunerea Consiliului de administraţie al băncii de a direcţiona profitul obţinut în 2018 spre capitalizarea băncii, transmite Știri.md cu referire la Infotag.

Potrivit unuia dintre bancheri, "acţionarii au luat o decizie adecvată şi corectă -de a-şi valorifica banca".

"Acum că banca aparţine unui număr mic de acţionari, ei au dreptul să dispună de profit la discreţia lor. Şi faptul că Consiliul de administraţie a recomandat ca profitul pentru anul 2018 să nu fie distribuit, iar acţionarii sunt de acord cu aceasta înseamnă că proprietarii băncii intenţionează să dezvolte intens instituţia, lăsând plata dividendelor pentru mai târziu", a spus interlocutorul agenţiei.

El a atras atenţia asupra faptului că, în prezent, acţionarul majoritar al VB, Banca Transilvania, care este prima bancă din România, aplică modelul de afaceri la Victoriabank, iar pentru aceasta are nevoie de resurse financiare suplimentare.

Anterior, într-un interviu acordat agenţiei INFOTAG, preşedintele VB, Bogdan Pleşuvescu, a declarat că ponderea persoanelor fizice în portofoliul de credite al Victoriabank este de 22%. Banca planifică să dubleze această cifră.

"Într-un timp relativ scurt, dorim să creştem ponderea în deservirea întreprinderilor mici şi mijlocii din Moldova de la 14% la 20%", a menţionat bancherul.

Victoriabank este a treia bancă după mărime din Moldova. Aceasta are peste 600 de mii de clienţi, 100 de oficii şi 1,3 mii de angajaţi. La sfârşitul anului 2018, profitul net al VB a depăşit 167 mil.lei, fiind al patrulea rezultat în sistem. Activele s-au ridicat la 14,3 mlrd. lei, iar capitalul a constituit 2,4 mlrd. lei.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării