main logo
2790

400 milioane de euro pentru Energocom. Expert: Suma pare destul de mare

SA „Energocom” urmează să contracteze un împrumut de 400 de milioane de euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru a asigura securitatea furnizării gazelor naturale în Republica Moldova, a anunțat vicepreședintele Comisiei economie, buget și finanțe a Parlamentului, Dorian Istratii.

400 milioane de euro pentru Energocom. Expert: Suma pare destul de mareFoto: moldova1.md

Creditul, cu o durată de cinci ani, va fi garantat de Guvern, ceea ce va scuti compania de plata comisionului de risc, estimat la 64 de milioane de euro, transmite Știri.md cu referire la moldova1.md.

Prin acest nou sprijin financiar, autoritățile își propun să consolideze capacitățile de reacție a republicii noastre în fața eventualelor crize energetice și să asigure continuitatea aprovizionării cu gaze naturale în condiții de stabilitate, a menționat deputatul Dorian Istratii, la o emisiune de la RliveTV.

„Ca „Energocom” să aibă acel volum de lichidități pentru a procura gaze naturale, el trebuia să ia de undeva acești bani. Întâi cumperi gaz de pe piață, apoi îl vinzi la cetățeni. Respectiv, trebuie să ai cu ce procura acest gaz. Acest lucru va fi cu ajutorul BERD-ului, dar BERD se gândește dacă această întreprindere va mai avea viață ulterior, își face griji. Iată de ce intervine statul Republica Moldova, care garantează și spune că „Energocom” cumpără gaz pentru cetățeni, iar totul va fi corect”, spune Istrati.

Dorian Istratii a mai subliniat că nu există riscuri ca cetățenii să nu își poată achita facturile la gazele naturale, întrucât nivelul de colectare este constant ridicat.

„Nu poate să existe situația când „Energocom” nu poate achita creditul, pentru că „Energocom” ia de la cetățeni. „Energocom” încasează de la consumatorii gazelor naturale banii. Din câte cunoaștem, banii pentru gaz sunt încasați, în proporție de 95%, în fiecare lună fără probleme. Respectiv, nu pot fi probleme de neachitare a gazelor naturale”, a menționat Istrati.

Expertul în energetică, Sergiu Tofilat, consideră că oferirea acestor garanții nu prezintă riscuri, deoarece „Energocom” va cumpăra și vinde acest gaz consumatorilor. Potrivit lui, compania nu are cu ce garanta creditul, de aceea este necesară intervenția statului. Îngrijorările se axează, însă, pe transparența și condițiile creditului, mai afirmă Sergiu Tofilat.

„Suma mi se pare destul de mare. Și aici ar fi interesant să aflăm: este doar pentru achiziția de gaze sau și pentru energie electrică? Pentru că lucrurile sunt, totuși, diferite. Există un comision de angajament pentru sumele neutilizate – 0,5%. De aceea, ar fi bine să vedem exact ce sumă de credit ne trebuie. Mai este și un comision de activare: 1% pentru fiecare tranșă. Și încă nu știm ce alte comisioane mai există. Deci, ar fi bine să vedem dobânda anuală efectivă – cât ne costă, în realitate, aceste resurse. Și să analizăm ce alte opțiuni avem, de unde mai putem atrage bani”, a menționat Tofilat.

Proiectul de lege privind garantarea acestui împrumut urmează să fie aprobat în ședința Guvernului din 5 iunie. Potrivit notei informative a proiectului, creditul va fi oferit în trei tranșe sub forma unui împrumut revolving: tranșa I – 170 de milioane de euro, tranșa II – 80 de milioane de euro, iar tranșa III – 50 de milioane de euro.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării