main logo
1001

Volkswagen lansează un nou SUV: Taigo e versiunea europeană a lui Nivus

Volkswagen Taigo este noul SUV coupe pe care constructorul german de automobile tocmai l-a lansat în Europa. Acesta este, de fapt, versiunea europeană a lui Nivus.

Volkswagen lansează un nou SUV: Taigo e versiunea europeană a lui Nivus

Anul trecut, la finalul lunii mai, Volkswagen a lansat în Brazilia SUV-ul coupe Nivus, transmite Știri.md cu referire la automarket.ro.

Acum, acesta a ajuns în Europa sub denumirea de Taigo și va fi poziționat în gamă între modelele T-Cross și T-Roc.

Noul Taigo este asamblat pe aceeași arhitectură MQB A0 ca și T-Cross.

Măsoară 4.270 milimetri în lungime, 1.757 milimetri sunt trecuți în dreptul lățimii, înălțimea este de 1.490 milimetri, iar ampatamentul măsoară 2.566 milimetri.

Portbagajul are un volum de încărcare de 438 de litri (455 de litri are T-Cross).

Din punct de vedere al designului exterior, Volkswagen Taigo este identic cu Nivus.

Același lucru se poate spune și despre interior, cu câteva mici excepții: sistemul de control al climatizării a fost preluat de la Polo facelift, iar lista cu sisteme de siguranță și asistare este mai stufoasă decât a modelului vândut în America de Sud.

Pasagerii vor regăsi la interior sistemul multimedia MIB3 și un display central de 6.5 inch în standard, dar clienții pot opta și pentru unul de 9.2 inch.

Din pachet mai face parte și instrumentarul de bord complet digital.

O altă diferență între Nivus și Taigo este că acesta din urmă va putea fi comandat într-o versiune R-Line.

Noul SUV coupe, din portofoliul european al celor de la Volkswagen, va fi disponibil numai cu motorizări pe benzină, iar tracțiunea față este singura variantă.

Gama include propulsorul de 1.0 litri, în versiuni de 95 și 110 CP, dar și unitatea de 1.5 litri capabilă de 150 CP.

În funcție de alegerea făcută, acestea vin în compania unei transmisii manuale cu 5 sau 6 trepte, sau a uneia automate DSG cu 7 rapoarte.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării