Tesla a început să producă Model Y: Planul lui Elon Musk
Tesla a început producția Model Y înainte de data anunțată inițial, iar primele exemplare vor ieși din fabrică în luna martie, potrivit companiei.

Producția Tesla Model Y, un SUV electric cu tracțiune integrală, urma să înceapă în vara acestui an, anunța Tesla în octombrie 2019, informează Business Insider, transmite Știri.md cu referire la digi24.ro.
Tesla Model Y se produce la fabrica companiei din Freemont, California, însă compania fondată de Elon Musk plănuiește să extindă producția în Shanghai în 2021, iar apoi la noua fabrică din Berlin.
Totodată, constructorul a anunțat că autonomia Model Y va crește de la 400 de kilometri la 500 de kilometri.
Cu un preț între 40-60.000 de dolari, Tesla Model Y este un model important pentru constructorul american.
Este primul SUV Tesla situat în segmentul mai accesibil al pieței de SUV-uri, de altfel cel mai popular segment din SUA în acest moment.
La prezentarea Model Y, Elon Musk a spus că acesta ar putea deveni cel mai vândut model Tesla dintre toate produse până acum.