main logo
520

Record: Formula 1 anunță 23 de etape pentru sezonul 2022

Formula 1 a anunțat calendarul pentru sezonul 2022, unul foarte important pentru Marele Circ având în vedere schimbarea regulamentului. Dacă totul rămâne așa, anul viitor vom avea 23 de etape.

Record: Formula 1 anunță 23 de etape pentru sezonul 2022Foto: automarket.ro

În 2022, regulamentul Formulei 1 va suferi modificări importante, iar monoposturile vor trece printr-o serie de schimbări. Și calendarul va avea câteva noutăți, dar și un număr record de etape: 23, transmite Știri.md cu referire la Automarket.ro.

Prima cursă a sezonului va avea loc în Bahrain, iar mai apoi Marele Circ va ajunge în Arabia Saudită, Australia și Italia. La începutul lunii mai ar trebui să aibă loc Marele Premiu de Formula 1 din Miami, asta dacă circuitul va primi până atunci toate omologările necesare.

După, Formula 1 revine în Europa. Mai exact în Spania și Monaco. Înaintea vacanței de vară, piloții vor concura în Azerbaidjan, Canada, Marea Britanie, Austria, Franța și Ungaria.

În a doua parte a anului vor urma cursele din Belgia, Olanda, Italia, Rusia, Singapore, Japonia, SUA, Mexic, Brazilia și etapa finală din Abu Dhabi. Aceasta va avea loc la mijlocul lunii noiembrie, și nu în ultima lună din an ca până acum.

China este una dintre absențele calendarului din 2022. Și etapa din Qatar (premieră în 2021) va lipsi în 2022, dar va reveni în 2023.

Anul viitor, Marele Premiu al Rusiei va fi găzduit pentru ultima oară de circuitul din Sochi. Din 2023, acesta va fi înlocuit cu circuitul Igora Drive din Sankt Petersburg.

Va fi, așadar, un sezon destul de aglomerat, în contextul în care pauzele dintre curse nu sunt mai mari de 2 săptămâni. O veste bună pentru fani, dar una nu foarte bună pentru echipe și piloți.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării