main logo
3334

Proiect: Scutiri pentru mașini electrice și înlesniri pentru cele hibrid

Șoferii care dețin o mașină electrică ar putea fi scutiți de achitarea taxei pentru folosirea drumurilor din Republica Moldova, iar cei care au un autovehicul de tip hibrid ar putea plăti doar jumătate din sumă.

Proiect: Scutiri pentru mașini electrice și înlesniri pentru cele hibrid

Este propunerea deputatului neafiliat Vladimir Cernat, care a înregistrat în Parlament un proiect cu astfel de prevederi, transmite Știri.md cu referire la bani.md.

Deputatul, care este autorul acestui proiect, propune modificarea a două articole din Codul Fiscal.

Primul articol, propus spre modificare este art. 338, alineatul 2, care prevede excepțiile privind obiectul impunerii taxei pentru folosirea drumurilor.

Astfel, pe lângă tractoare și remorcile folosite în activitatea agricolă, autovehiculele pentru transportul în comun pe fir electric și autovehiculele din dotarea forței militare, se propune ca și autovehiculele acționate electric să fie scutite de la achitarea taxei pentru drumuri.

Cel de-al doilea articol, propus spre modificare este art. 343, care prevede înlesniri de la achitarea taxei. În prezent, sunt scutite de taxă doar persoanele cu dizabilități posesoare de autovehicule cu acționare manuală.

Autorul proiectului propune taxe micșorate cu 50% pentru persoanele fizice și juridice, deținătoare de autovehicule de tip hibrid.

Deputatul menționează că proiectul este elaborat în scopul îmbunătățirii cadrului legal, în vederea stimulării achiziției și posesiei de autovehicule electrice și hibride, precum și promovării acestora, care va duce la reducerea gradului de poluare. 

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării