main logo
566

Procurorii au efectuat percheziţii la sediul central al Volkswagen

Procurorii din Germania au efectuat marţi percheziţii la sediul central din Wolfsburg al Volkswagen, în cadrul celei mai recente investigaţii legate de manipularea emisiilor (Dieselgate).

Procurorii au efectuat percheziţii la sediul central al Volkswagen

Reprezentanţii Volkswagen au dat asigurări că vor coopera pe deplin cu autorităţile, dar consideră că investigaţia este nefondată, transmite Știri.md cu referire la economica.net.

Ei au informat că percheziţiile au legătură cu investigaţia privind maşinile diesel cu motoare EA 288, modelul care a urmat motorului EA 189, aflat în centrul scandalului legat de falsificarea rezultatelor testelor antipoluare. 

Grupul german susţine că a dezvăluit autorităţilor relevante problema aflată în centrul noii investigaţii - care se concentrează pe angajaţii VW. 

În cadrul simulărilor, vehiculele cu motoare EA 288 nu indicau o avarie a filtrului de particule diesel, deşi îndeplineau standardele privind emisiile, a precizat Volkswagen, adăugând că motorul nu avea instalat un soft ilegal. 

Volkswagen face obiectul unor investigaţii în mai multe ţări, după ce, în septembrie 2015, a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. 

Până acum, VW a plătit peste 30 de miliarde de euro pentru amenzi, costuri cu rechemarea la service şi soluţionarea juridică a plângerilor. 

Portofoliul grupului Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Audi, Porsche, Skoda, Lamborghini, Seat, Bentley şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării