main logo
882

Oglindă rutieră, montată într-o intersecție periculoasă de la Ungheni

O oglindă de securitate în trafic a fost instalată, pe 12 noiembrie, la intersecția străzilor Mihai Eminescu și Decebal din centrul municipiului Ungheni.

„Oglinda rutieră a fost instalată în urma unor solicitări de la cetățeni și a unei analize, de comun acord cu Inspectoratul de Poliție Ungheni. Această zonă e cu o vizibilitate redusă și, implicit, mai problematică. În plus, după ce primăria a efectuat lucrări de construcție a trotuarelor și a amenajat în apropiere o parcare, vizibilitatea s-a redus și mai mult. Oglinda rutieră instalată va mări, cu siguranță, vizibilitatea în trafic”, a explicat pentru „Expresul” viceprimarul de Ungheni, Cristofor Codreanu.

Potrivit dânsului, procurarea și instalarea acestei oglinzi s-a făcut din banii primăriei municipiului Ungheni. Per total, a costat aproximativ 2.000 de lei.

Contactat de ”Expresul”, Igor Maximciuc, specialist superior auto de stat din cadrul Inspectoratului de Poliție Ungheni, a confirmat că era mare nevoie de această oglindă la intersecția respectivă.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării