main logo
21468

Oficial. Polițiștii nu mai au voie să scoată plăcuțele de înmatriculare pentru parcare neregulamentară

De astăzi, polițiștii nu vor mai putea ridica plăcuțele de înmatriculare pentru parcarea autovehiculelor în locurile interzise.

Parcare neregulamentară: Plăcuțele de înmatriculare nu vor mai fi scoaseParcare neregulamentară: Plăcuțele de înmatriculare nu vor mai fi scoase

Modificările efectuate la Codului contravențional au fost publicate în Monitorul Oficial, notează bizlaw.md

Astfel, au fost abrogate prevederile că, în cazul în care vehiculul a fost lăsat într-un loc interzis pentru parcare, folosirea acestuia poate fi interzisă şi prin ridicarea plăcilor cu numărul de înmatriculare și se face proces-verbal. Ulterior, plăcuțele de înmatriculare erau întoarse proprietarului, posesorului de vehicul sau reprezentantului lor legal imediat după înlăturarea temeiurilor pentru ridicarea acestora.

Potrivit autorilor modificărilor, practica ridicării plăcuțelor este una ineficientă și nu oferă soluții pentru combaterea fenomenului de parcare neregulamentară, ci, din contra, creează dificultăți atât pentru conducătorii auto, cât și pentru polițiști.

Documentul a fost votat de către Parlament în lectură finală în data de 29 martie.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării