main logo
601

Oficial: Noul DeLorean EVolved va fi dezvăluit la sfârșitul lunii mai

DeLorean a anunțat, oficial, că noul model electric EVolved va fi dezvăluit în 31 mai. Acest anunț vine la scurt timp după ce constructorul american a publicat un teaser nou cu viitorul model electric. Inițial, modelul era programat să debuteze în august, la Concursul de Eleganță de la Pebble Beach.

Oficial: Noul DeLorean EVolved va fi dezvăluit la sfârșitul lunii maiFoto: automarket.ro

Anul acesta, compania americană DeLorean, cunoscută pentru modelul DMC-12 din seria de filme Back to the Future, revine cu un nou model complet electric, numit EVolved, transmite Știri.md cu referire la automarket.ro.

Încă de la începutul anului am văzut mai multe imagini sugestive cu noul model, iar debutul fusese programat, inițial, pentru luna august.

În acea lună va avea loc Concursul de Eleganță de la Pebble Beach.

Acum, DeLorean a anunțat pe pagina oficială de Twitter că noul model electric va fi dezvăluit mai devreme decât era anticipat.

Mai exact, debutul lui EVolved va avea loc în 31 mai și va fi online. Constructorul american le oferă oportunitatea celor curioși de a vedea noua mașină în imagini cu 24 de ore înainte de dezvăluire, dacă se înregistrează pe site-ul oficial al companiei.

Noul DeLorean EVolved va avea o caroserie desenată de către Italdesign și va fi bazat pe platforma EVX, dezvoltată în colaborare cu Williams Advanced Engineering.

DeLorean nu a oferit detalii tehnice despre propulsor și autonomie, însă platforma poate acomoda un motor electric de până la 1360 de cai putere și un set de acumulatori care oferă o autonomie de 1000 de kilometri.

Mașina va fi produsă în serie limitată.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării