main logo
1320

Oficial: Lucid Air este automobilul electric cu cea mai mare autonomie

Lucid Motors și Tesla, rivale în domeniul tehnologiilor mașinilor electrice, își împart piața, unii adresându-se sectorului de lux, ceilalți urmărind un volum mare de vânzări.

Oficial: Lucid Air este automobilul electric cu cea mai mare autonomie

Potrivit analizei realizate de InsideEVs, este greu de comparat viitorul model Lucid Air cu Tesla Model S, întrucât au preț, eficiență, putere, autonomie diferențiate, iar fiecare producător se adresează altor categorii de potențiali cumpărători, transmite Știri.md cu referire la biziday.ro.

Dacă Lucid satisface dorința de lux și confort, Tesla îndeplinește cerințele performanței.

În termeni de autonomie a bateriei – Tesla Model S a fost timp de aproape un deceniu lider.

Însă, potrivit Agenției americane de Protecție a Mediului (EPA), Lucid Air Dream Edition va avea o autonomie de 838 de kilometri în oraș, cu 28% mai mare decât cea de pe Model S, dar va fi chiar și mai mare, cu 34%, pe autostradă.

În timp ce compania lui Elon Musk refuză să dezvăluie capacitatea bateriei de pe mașini, potrivit EPA și InsideEVs, cea de pe Lucid ar fi mai mare decât 113 kW/h.

În privința puterii dezvoltate, în special referitor la accelerare, ambele mașini dispun de două motoare și tracțiune integrală, însă Lucid este mai rapidă și capabilă să atingă o viteză maximă mai mare.

Deoarece prețul este considerabil mai mare pentru un Lucid Air Dream Edition față de Model S, publicația auto a ales să compare același vehicul Tesla cu un Lucid Air Grand Touring, care are specificații similare. Dacă primul costă aproximativ 91 de mii de dolari, Grand Touring valorează aproape 131 de mii, dar este și mai rapidă.

În privința modelelor de top, Dream Edition vs. S Plaid: În cazul vitezei maxime, se impune autoturismul Tesla, însă Dream Edition compensează la capitolul autonomie, cu 30% mai mare, ajutată și de jantele pe 21 de inch.

La capitolul încărcare rapidă, Plaid suportă și 300 kW, însă mașina Lucid nu a fost încă testată.

InsideEVs notează că Plaid este alegerea corectă pentru cei care aleg performanța, în timp ce Lucid este mai bună pentru cine dorește autonomie.

Concurența dintre cele două mărci va deveni și mai acerbă, odată ce Lucid va lansa modelele mai ieftine Air Touring (95 de mii de dolari) și Air Pure (77 de mii de dolari).

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării