main logo
592

Noutăți pentru Mazda MX-30, inclusiv încărcare mai rapidă

Constructorul japonez de automobile anunță o serie de noutăți pentru modelul electric MX-30. La o stație de încărcare rapidă, bateria de 35.5 kWh se încarcă acum mai repede.

Noutăți pentru Mazda MX-30, inclusiv încărcare mai rapidăFoto: automarket.ro

MX-30 este primul model cu zero emisii lansat de Mazda. A debutat în urmă cu 3 ani, în cadrul Salonului Auto de la Tokyo, iar acum a primit o serie de îmbunătățiri, transmite Știri.md cu referire la automarket.ro.

Deși mulți își doreau o baterie mai mare decât cea de 35.5 kWh, care permite o autonomie de până la 200 de kilometri (WLTP), constructorul nipon de automobile nu a făcut nimic în această privință.

În schimb, a modificat puterea de încărcare pe care o acceptă mașina de la o stație rapidă (de la 40 kW la 50 kW).

În aceste condiții, timpul de încărcare a scăzut cu zece minute. Un plin durează acum 26 de minute.

Apoi, Mazda a îmbunătățit sunetul sistemului de propulsie pentru "a-l ajuta pe șofer să recunoască, în subconștient, cantitatea de cuplu generată," transmit reprezentanții companiei.

Totodată, paleta de culori exterioare este acum mai generoasă, incluzând noua nuanța Zircon Sand.

Versiunea îmbunătățită a lui Mazda MX-30 poate fi deja comandată în Europa.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării