main logo
458

Nissan și-ar putea muta producția de SUV-uri din Marea Britanie

Brexit-ul este din ce în ce mai aproape, iar mulți producători auto se gândesc din ce în ce mai serios la închiderea operațiunilor din uzinele situate în Regatul Unit.

Nissan și-ar putea muta producția de SUV-uri din Marea Britanie

Boris Johnson, noul premier al Marii Britanii, pare mai hotărât ca niciodată să ducă Brexit-ul la bun sfârșit, indiferent de condițiile în care ar urma să se facă ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană. 

Așa cum avertizează atât specialiștii britanici, cât și cei din cadrul Uniunii Europene, un Brexit fără acord ar urma să aibă efecte dintre cele mai negative atât pentru Regatul Unit, cât și pentru marea majoritate a tarilor membre ale blocului comunitar.

Pentru a nu își vedea activitatea dată peste cap, mulți producători auto cu uzine în Marea Britanie au amenințat deja că vor părăsi Regatul în cazul în care nu se va încheia un acord comercial înainte ca Brexit-ul să fie finalizat!

Nissan este unul dintre constructorii care pare cel mai decis să părăsească Marea Britanie în cazul în care nu se va ajunge la o soluție în acest sens în cele din urmă. 

Mai exact, oficialii din conducerea Nissan se gândesc acum la mutarea producției de SUV-uri din Marea Britanie în alte țări europene.

Deși nu doar cei de la Nissan se află în această situație deloc placută, oficialii producătorului nipon dau semnale tot mai clare că analizează varianta opririi producției de SUV-uri din Marea Britanie.

În aceste condiții, surse apropiate celor din conducerea constructorului afirmă că Nissan se gândește să mute producția lui Qashqai în Spania, în timp ce Juke ar putea să fie produs în cele din urmă de o altă țară din Europa. 

Bineînțeles, procesul de mutare a producției nu este deloc unul ușor, însă cei de la Nissan se văd nevoiți să se gândească din ce în ce mai serios la această opțiune.

Închiderea porților uzinei Nissan din Sunderland, cea mai mare din Regatul Unit, ar fi o decizie extrem de drastică a producătorului nipon, aceasta urmând să reprezinte o lovitură puternică pentru industria auto britanică. Din păcate pentru britanici, cei de la Nissan nu sunt singurii care au asemenea opțiuni pe masă.

Spre exemplu, sunt deja și alți producători de pe piața auto care au anunțat reduceri temporare sau întreruperi ale producției până ce situația legată de acordul comercial între UE și Marea Britanie ar urma ăa fie lămurită! 

Rămâne de văzut ceea ce se va întampla în perioada următoare, situația de la acest moment fiind mai mult decât tensionată!

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării