main logo
7538

Mașina albă vs. mașina neagră: Care se încălzește mai repede la soare

Mașinile negre au o eleganță aparte. Negrul le scoate în evidență designul și le dă o atitudine specială.

Mașina albă vs. mașina neagră: Care se încălzește mai repede la soare

Dar vine și cu mari dezavantaje. Negrul pare curat doar când scoți mașina de la spălătorie, iar vara îți transformă interiorul automobilului în saună sau cel puțin așa am știut până acum. Este mit sau realitate?

La polul opus sunt mașinile albe. Acestea sunt greu de păstrat curate, dar albul absoarbe mai puțină căldură, fără a încălzi cabina în mod deosebit, atunci când mașina este lăsată în soare, transmite Știri.md cu referire la missauto.ro.

Dar nu am trăit oare cu o impresie greșită? O cameră cu termoviziune poate rezolva dilema. Experimentul pus la cale de un vlogger american, ne arată dacă am avut sau nu dreptate. Acesta direcționează camera către autoturisme parcate la soare, patru Toyota Highlander: una argintie, una albă, una neagră și una gri.

Imaginile captate de camera cu termoviziune arată diferențe majore chiar și între alb și argintiu.

Așa cum era de așteptat, vehiculul negru este cel mai fierbinte. Temperatura înregistrată pe capota mașinii expuse direct la razele soarelui este de 70,5 grade Celsius (159 Fahrenheit). Previzibil, pe capota mașinii albe, temperatura este mult mai mică: de 45 de grade Celsius (113,4 grade Fahrenheit).

Sunt 54,4 de grade pe capota vehiculului argintiu (130 de grade Fahrenheit), în timp ce Highlander-ul gri închis a ajuns la aproape 63 de grade (146 grade Fahrenheit).

Pentru experiment, niciuna dintre cele patru nu a avut motorul pornit ore bune, pentru ca acesta să nu încălzească suplimentar capota și să nu dea rezultate false.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării