main logo
560

Jaguar mută producţia SUV-ului Discovery în Slovacia

Constructorul auto britanic Jaguar Land Rover (JLR) a anunţat luni că va muta întreaga producţie a modelului Land Rover Discovery de la o uzină din apropiere de Birmingham (Anglia) la o uzină din Slovacia, o decizie care va afecta sute de angajaţi.

Jaguar mută producţia SUV-ului Discovery în Slovacia

Compania deţinută de grupul indian Tata Motors a precizat că mutarea va avea loc la începutul anului următor iar angajaţii cu contract de muncă temporar vor fi cei mai afectaţi de această decizie, transmite Știri.md cu referire la jurnalul.ro.

În urmă cu doi ani, Jaguar Land Rover insista că uzina sa din Slovacia va "completa" operaţiunile din Marea Britanie iar SUV-ul Discovery va fi construit la ambele locaţii. Luni însă, Jaguar Land Rover a anunţat că întreaga producţie a modelului Discovery va fi realizată în Europa de Est.

"Decizia de a muta producţia Land Rover Discovery în Slovacia şi posibila pierdere a unor angajaţi cu contract de muncă temporar în Marea Britanie este o decizie dificilă dar face parte din strategia noastră de producţie pe termen lung", a informat producătorul auto.

În prezent, există 1.800 de angajaţi cu contract de muncă temporar din cei aproximativ 10.000 de angajaţi la uzina de la Solihull, Marea Britanie. Jaguar Land Rover a subliniat că această uzină va fi retehnologizată pentru a produce versiunile electrice ale modelelor Land Rover şi Range Rover.

Slovacia are una dintre cele mai mari producţii auto per capita din lume. Pe lângă Jaguar Land Rover, în Slovacia mai sunt prezenţi alţi trei constructori auto: Peugeot Citroen, Volkswagen şi Kia. Împreună, aceşti constructori realizează anual peste un milion de vehicule în Slovacia.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării