main logo
735

Fordul Escort RS Turbo al Prințesei Diana este scos la licitație

Un model Ford Escort RS Turbo condus de Prințesa Diana între 1985 și 1988 va fi scos la licitație pe 27 august. Se estimează că prețul de vânzare ar putea avea "șase cifre".

Fordul Escort RS Turbo al Prințesei Diana este scos la licitațieFoto: Profimedia Images

Ford-urile RS sunt foarte căutate, la fel și mașinile conduse de membri familiei regale britanice, deși acestea de obicei sunt modele Rolls-Royce sau Land Rover, transmite Știri.md cu referire la Digi24.ro.

Modelul Ford Escort RS Turbo scos la licitație are aproximativ 40.000 de kilometri și se află în stare tehnică și estetică excelentă. 

Odată ce Prințesa Diana a renunțat la mașină, în 1988, ea a revenit companiei Ford și a fost achiziționată de șeful departamentului de Vânzări Guvernamentale, Geoff King, pentru soția sa. Mașina a schimbat ulterior alți câțiva proprietari, până să ajungă în posesia unui colecționar cu 40.000 de kilometri la bord.

Un alt model Ford Escort, primit de Prințesa Diana în 1981 de la Prințul Charles, drept cadou de logodnă, a fost vândut în 2021 contra sumei de 60.500 de euro.

Prințesa Diana a murit într-un accident rutier în Paris

La finalul lunii august se împlinesc 25 de ani de la moartea ei Prințesei Diana. Ea a murit pe 31 august 1997, după ce mașina Mercedes Clasa S în care se afla alături de Dodi Fayed, fiul miliardarului Mohamed Al Fayed, șoferul Henri Paul și bodyguardul Trevor Rees Jones a fost implicată într-un accident în tunelul Pont de l'Alma din Paris.

Dodi Fayed și Henri Paul au murit pe loc, iar Trevor Rees Jones a fost rănit grav, dar a supraviețuit. Prințesa Diana, grav rănită, a murit în dimineața zilei de 31 august. Mașina se deplasa cu 105 km/oră în tunel, iar martorii au declarat că fotografi pe motociclete urmăreau Mercedesul.

Autorităție franceze au concluzionat în 1999 că Mercedesul ar fi avut contact cu un Fiat Uno în tunel, însă acea mașină și persoana aflată la volan nu au fost identificate niciodată. Totodată, autoritățile juridicare din Franța au atribuit în 1999 vina accidentului șoferului Henri Paul, care ar fi pierdut controlul mașinii pentru că era beat.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării