main logo
390

Ford deschide o fabrică nouă de vehicule autonome

Compania americană vrea să pornească un serviciu de taxi în câteva oraşe până în 2021, iar noua fabrică reprezintă un nou pas către această direcţie.

Ford deschide o fabrică nouă de vehicule autonome

Ţara care implementează autobuze autonome Interesul celor de la Ford pentru vehicule autonome a început în 2017, când compania a achiziţionat startup-ul de vehicule autonome Argo AI, făcând ulterior publice planurile de a dezvolta un program de taxi cu maşini autonome în câteva mari oraşe americane. 

Astfel, vestea că Ford investeşte 900 de milioane de dolari într-o nouă fabrică de vehicule autonome din Michigan nu este tocmai o surpriză, transmite Știri.md cu referire la Adevarul.ro.

Aceasta ar trebui să fie gata până în 2021, an în care Ford vrea să lanseze serviciul său de taxi. În ultimii ani, marii producători de automobile au început să fie din ce în ce mai interesaţi de industria maşinilor autonome, care a primit până acum investiţii de peste 100 de miliarde de dolari. 

La începutul acestui an, Ford şi Volkswagen au anunţat un parteneriat în urma căruia vor începe să construiască maşini unii pentru ceilalţi. 

Câteva dintre acestea ar urma să fie construite în noua fabrică din Michigan.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării