main logo
448

Faraday Future a realizat primul exemplar pentru SUV-ul electric FF 91

Faraday Future a prezentat câteva imagini cu primul exemplar de pre-producție pentru SUV-ul electric FF 91, care va fi disponibil pentru achiziție în prima parte a anului 2019.

Faraday Future a realizat primul exemplar pentru SUV-ul electric FF 91

Start-up-ul american cu finanţare chineză Faraday Future pregătește lansarea comercială a primului său model electric, FF 91. SUV-ul a fost dezvăluit în fază de concept la începutul anului trecut, însă compania s-a confruntat ulterior cu o serie de probleme financiare.

În cele din urmă, Faraday Future a reușit să realizeze primul exemplar de pre-producție pentru primul său model, iar cu această ocazie a organizat o ceremonie la uzină din localitatea Hanford din statul amrican California.

Compania nu a furnizat încă detalii tehnice despre versiunea de serie, însă a menționat ca acestea vor fi dezvăluite în cursul lunii septembrie, transmite Știri.md cu referire la Automarket.ro.

Cert este că producătorul a anunțat crearea a 1.000 de locuri de muncă la uzină, iar în prezent colaborează cu Hanford Training Resource Center pentru a pregăti angajații care se vor ocupa de managementul uzinei.

În varianta de concept prezentată anul trecut, Faraday Future FF 91 este echipat cu 4 motoare electrice care generează echivalentul a 1.050 de cai putere şi un cuplu de 1.800 Nm, iar producătorul susţine că maşina va fi capabilă să accelereze de la 0-96 km/h în numai 2.39 secunde.

Conceptul mizează pe o baterie cu capacitatea de 130 kW dezvoltată împreună cu LG Chem care asigură o autonomie de peste 700 de kilometri conform standardului european NEDC, iar acumulatorul poate fi încărcat la o capacitate de 50% în mai puţin de 4 ore şi jumătate la 240 de volţi prin intermediul unui încărcător inclus în pachet.

FF 91 poate fi deja comandat, însă livrările vor începe abia în prima jumătate a anului 2019.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării