main logo
419

Două monoposturi pilotate de Michael Schumacher, scoase la licitaţie

Monopostul Ferrari F2002 cu care germanul Michale Schumacher a câştigat trei mari premii în 2002, an în care a cucerit titlul mondial cu numărul cinci din cele şapte obţinute în carieră, va fi scos la o licitaţie organizată la Abu Dhabi, unde în week-end va avea loc ultima etapă a sezonului 2019 al Campionatului Mondial de Formula 1.

Două monoposturi pilotate de Michael Schumacher, scoase la licitaţie

Schumacher a câştigat cu maşina ce va fi lictată sâmbătă marile premii din San Marino, Austria şi Franţa, transmite Știri.md cu referire la news.ro.

Reprezentanţii casei de licitaţii Sotheby’s se aşteaptă ca monopostul Ferrari să fie vândut cu peste şapte milioane de euro.

De asemenea, va fi scos la lictaţie şi monopostul Benetton B192, cu care Schumacher a concurat în primul său sezon complet în F1, în 1992.

Michael Schumacher, în vârstă de 50 de ani, se află în convalescenţă după accidentul suferit la schi, în 29 decembrie 2013, la Meribel (Franţa).

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării