main logo
2448

Cum arată un automobil BMW, după ce i-a explodat o roată la 240 km/h

Un BMW s-a răsturnat pe autostrada A7, în apropiere de Kaltenkirchen, Germania, sâmbătă după-amiază. Incidentul s-ar fi produs după ce una dintre roți a explodat. Cei trei ocupanți ai mașinii au fost grav răniți și transportați la spital.

Cum arată un automobil BMW, după ce i-a explodat o roată la 240 km/hImagine simbol

Accidentul s-a produs sâmbătă, 24 mai, cu puțin înainte de ora 16:00. Șoferul, în vârstă de 37 de ani, și unul dintre cei doi pasageri, în vârstă de 30 de ani, s-au ales cu răni grave. Cel de-al doilea pasager a fost rănit ușor, transmite Știri.md cu referire la libertatea.ro.

Conform Norddeutsche Rundfunk, cei trei ocupanți au reușit să iasă singuri din mașină. Potrivit polițiștilor, SUV-ul se deplasa cu aproximativ 240 de kilometri pe oră pe autostradă. Șoferul a pierdut apoi controlul mașinii, s-a izbit de parapet. Mașina s-a răsturnat apoi de mai multe ori înainte de a se opri pe carosabil.  

Totodată, un indicator rutier a fost doborât. Numeroase servicii de urgență și un elicopter s-au deplasat de urgență la locul accidentului. Ocupanții au fost transportați cu ambulanța la spitalele din apropiere, relatează Kieler Nachrichten. 

Autostrada A7 pe sensul de mers către Hamburg a fost închisă timp de mai multe ore. Amintim că, în aprilie 2024, un român și-a distrus BMW-ul în Germania, l-a abandonat pe autostradă și, deși era grav rănit, a fugit în Cehia.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării