main logo
1430

Cuantumul de despăgubire la constatarea amiabilă a accidentului ar putea fi majorat

Cuantumul maxim de despăgubire, acordat deținătorilor poliței de asigurare RCA în cazul aplicării procedurii de constatare amiabilă a accidentului rutier, ar putea fi majorat. În prezent acesta constituie 10.000 de lei.

Cuantumul de despăgubire la constatarea amiabilă a accidentului, majoratFoto: ipn.md

Într-un proiect de hotărâre, Comisia Naţională a Pieţei Financiare propune majorarea acestuia până la 15 mii de lei, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Cuantumul maxim de despăgubire va constitui 25 de mii de lei pentru deținătorii certificatului de asigurare „Carte Verde”, mai prevede proiectul. Aceast, în cazul în care autovehiculul se află în proprietatea sau utilizarea unei persoane asigurate în străinătate.

Procedura de constatare amiabilă a accidentelor minore a intrat în vigoare în septembrie 2019. Aceasta poate fi aplicată pentru accidentele în care au fost implicate doar două autovehicule și în urma cărora au rezultat doar daune materiale nesemnificative. 

O condiție este ca ambii conducători auto implicați în accident să dispună de poliță de răspundere civilă auto internă (RCA) și de comun acord să fie stabilită persoana vinovată de producerea accidentului. Ambii șoferi implicați vor completa și vor semna formularul de constatare amiabilă de accident.

Potrivit datelor Comisiei Naționale a Pieței Financiare, doar în perioada septembrie 2019- mai 2020, către asiguratori au fost înaintate peste 3 mii de cereri de despăgubire în baza formularului. În acest interval, asiguratorii au achitat despăgubiri de asigurare în mărime de peste 12,5 milioane de lei, în peste 2,2 mii de dosare.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării