main logo
674

Cu Mercedes şi fără acte în regulă. Aventura unui moldovean la frontieră

Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări cu privire la un bărbat din Republica Moldova care conducea un autoturism marca Mercedes-Benz, radiat din circulaţie de autorităţile din Lituania.

Cu Mercedes şi fără acte în regulă. Aventura unui moldovean la frontieră

În Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, judeţul Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, Ion H., cu cetăţenie Republica Moldova, în vârstă de 25 de ani, conducând un autoturism marca Mercedes-Benz, înmatriculat în Lituania.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate la control pentru autoturismul în cauză, lucrătorii au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că mijlocul de transport figurează ca fiind radiat din circulaţie de autorităţile din Lituania, din data de 08.02.2018.

Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că nu avea cunoştinţă despre radierea din circulaţie a autoturismului de către autorităţi.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării