main logo
628

CEO-ul grupului Renault exclude o fuziune cu Nissan

CEO-ul grupului Renault, Luca de Meo, exclude o fuziune cu partenerul japonez Nissan, la care Renault este cel mai mare acţionar, dar spune că este posibilă o mai mare cooperare între cei doi constructori de automobile.

CEO-ul grupului Renault exclude o fuziune cu Nissan

Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault, dar nu are drepturi de vot la grupul francez, transmite Știri.md cu referire la automarket.ro.

Alianţa Renault-Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, a devenit unul dintre cei mai mari producători mondiali de automobile.

“Începând din 2010, logica a fost întotdeauna de a converge operaţiunile (Renault şi Nissan) pentru a pregăti fuziunea. Eu nu văd lucrurile aşa, nu am în vedere o fuziune deoarece nu sunt sigur că asta are sens din punct de vedere operaţional”, a spus Luca de Meo într-un interviu acordat miercuri cotidianului italian Il Sole-24 Ore.

“Văd în schimb mult mai multă cooperare şi acest lucru va fi posibil dacă va evolua. În ce direcţie, vom vedea”, a adăugat Luca de Meo.

Preşedintele grupului Renault şi al alianţei, Jean-Dominique Senard, a declarat şi el în repetate rânduri că o fuziune nu mai este necesară.

Relaţiile dintre Renault şi Nissan sunt tensionate, în special din cauza inegalităţii participaţiilor încrucişate deţinute de cei doi parteneri, iar acest lucru a ieşit la lumină în 2018-2019 odată cu scandalul Carlos Ghosn.

Fostul mare conducător al alianţei Renault-Nissan-Mitsubishi Motors a fost arestat şi ulterior inculpat în Japonia pentru nereguli financiare.

La finele lui 2019, Carlos Ghosn a fugit în Liban de unde îşi susţine nevinovăţia şi denunţă un complot împotriva sa, orchestrat de şefii de la Nissan cu sprijinul guvernului japonez pentru a eşua proiectul său vizând o uniune mai strânsă cu Renault.

Afectaţi de pandemie şi recent de penuria de semiconductori, cei trei parteneri ai alianţei au prezentat anul trecut o nouă strategie mondială destinată întăririi competitivităţii şi rentabilităţii lor.

La rândul său, Luca de Meo, numit în luna iulie 2020 la conducerea Renault, consideră că alianţa cu Nissan şi Mitsubishi este un posibil factor de succes. 

"În 2018, Renault-Nissan a fost numărul unu în lume după volumul de automobile vândute, dar dacă numărul unu nu câştigă bani asta înseamnă că modelul nu funcţionează pe termen lung", a mai spus Luca de Meo, explicând că a decis să pună Renault la “regim“ pentru a readuce grupul francez la o greutate ideală pentru afacerile sale.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării