main logo
1833

Cât costă Ford Puma, mașina de care Dacia nu ar vrea să știi

Ford Puma e, probabil, cea mai discutată mașină de anul acesta. E produsă la Craiova și, pe scurt, e cea mai puternică alternativă la Dacia.

Cât costă Ford Puma, mașina de care Dacia nu ar vrea să știi

Fie și doar prin producție locală, mașina nu-i de ignorat. Apoi vezi dotările și îți dai seama că-i un pic peste ce propune Dacia, transmite Știri.md cu referire la playtech.ro.

La început de octombrie, Ford a anunțat că începe producția pentru Puma. 

La aproape o lună distanță a venit cu prețurile. Puma e catalogat drept SUV, astfel că intră în competiție cu Dacia Duster.

În versiunea standard – Titanium – Ford Puma are un preţ special de lansare: 16.500 de euro, TVA inclus. În comparație cu Dacia Duster, Ford Puma a primit cinci stele şi nu trei la testele la EuroNCAP. 

Totodată, dispune de mult mai multe sisteme de siguranţă. Chiar și așa, e la un preț similar versiunilor premium de Duster.

Puma e disponibil în trei variante de echipare: Titanium, Titanium X şi ST-Line X. Din februarie 2020 va fi disponibilă şi varianta de echipare ST-Line.

Unde pierde Dacia, unde câștigă Ford cu Puma

Puma este unul dintre cele 17 vehicule electrificate pe care Ford le va lansa în Europa până în 2024. Opt dintre acestea vor fi lansate în 2019. 

Asta în timp ce Dacia încă nu are un model electric sau hibrid în ofertă.

În 2019, Ford a mai spus că fiecare nou autoturism pe care îl va lansa va include o opţiune electrificată – mild-hybrid, full-hybrid, plug-in hybrid sau full-electric. 

Oferă astfel una dintre cele mai cuprinzătoare game de opţiuni electrificate pentru clienţii europeni.

De cealaltă parte, Ford Puma este produs exclusiv la uzina Ford din Craiova. 

Primul model produs acolo a fost EcoSport. Acum, în premieră din 2008 (de când uzina a fost preluată) vor fi două mașini produse în același timp.

Dacă mai voiai încă o comparație cu Dacia, Puma beneficiază de scaune faţă cu suport lombar şi masaj, încărcare wireless pentru telefoane, faruri cu tehnologie LED, dar şi tehnologii de asistenţă a şoferului, cum ar fi Active City Stop, Lane Keeping Aid, Active Cruise Control.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării