27 august, 20:27
346
0
TV8 anunță știri de weekend, un show de seară și emisiuni noi Ⓟ
27 august, 20:27
346
0

TV8 revine în noul sezon cu și mai multe surprize pentru telespectatorii săi. Din septembrie, ne propunem să fim și mai aproape de gusturile și interesele voastre.

Pe lângă îndrăgitele talk-show-uri cu care v-am obișnuit deja, am pregătit emisiuni noi, un show în care vom vorbi despre lucruri serioase cu umor, dar și un serial de weekend. Marea surpriză din noul sezon este însă că TV8 va avea și mai multe buletine de știri, inclusiv în weekend.

Știrile de weekend, cu Mihaela Dicusar, din 12 septembrie, de la 19:00.

Știm că aveți nevoie de informații veridice, obiective și echidistante nu doar de luni până vineri, de aceea am extins programul de lucru al echipei de știri și pentru zilele de weekend. 

Începând din 12 septembrie, în fiecare sâmbătă și duminică, tradițional, la 19.00, vă așteptăm la știri la TV8. Prezentatoarea-surpriză a acestor buletine este frumoasa noastră colegă reporteră Mihaela Dicusar. Cea care v-a oferit în ultimul an știri și reportaje de la cele mai importante evenimente. 

Pe lângă știrile de zi, jurnalele de weekend vor conține subiecte complexe, relatate profesionist,în care vor fi abordate cele mai dureroase probleme ale societății, printre care accesul la educație, justiție sau la servicii medicale de calitate.

„Efect9.6”

Inteligenta și carismatica Angelica Frolov revine la TV8 cu un proiect care, suntem siguri, va provoca discuții. „Efect 9.6” – o emisiune despre conflictele sociale din Republica Moldova.

„Vrem să discutăm conflictele existente din societatea noastră, să analizăm dacă este un anumit conflict real sau imaginar/impus și să vedem dacă putem găsi un numitor comun, aflându-ne pe baricade diferite. Există oare un adevăr suprem sau fiecare are adevărul său? Putem oare conviețui având adevăruri diferite? Este oare posibilă o societate fără conflicte?”, se întreabă autoarea emisiunii. La toate aceste întrebări vor căuta răspunsuri Angelica Frolov și invitații săi. Urmăriți „Efect 9.6”, din 13 septembrie, în fiecare duminică, de la 21:30, doar la TV8!

„Artizanii gustului”, un proiect semnat de Nata Albot

În această toamnă, TV8 lansează și un proiect culinar, realizat de echipa Klumea. Emisiunea vine să descopere bucătari iscusiți de la noi din țară, care vor reinventa bucatele tradiționale în maniera gastronomică fine dining, pentru că, într-un final, gastronomia este artă. „Artizanii gustului” vă va dezvălui secretele culinare ale celor mai buni bucătari din Moldova, dar și greutățile cu care se confruntă aceștia. Emisiunea intră în casele voastre din 26 septembrie de la 18:00

„Ultima frontieră”, o aventură care taie respirația

Vă imaginați cum ar fi să urcați într-o barcă și să mergeți la capătul pământului? Ei au făcut-o! o echipă din nouă moldoveni, împrăștiați în întreaga lume au pornit într-o aventuroasă expediție în Antarctica. Ce pericole au întâmpinat, ce surprize au avut și cum e dincolo de ultima frontieră, aflați într-o nouă emisiune la TV8.

„Славнаямешанина”, un show cu satiră, umor și analize, pentru publicul de limbă rusă

Politicul din Moldova lasă loc pentru mult umor și satiră și e păcat să nu profităm! Din această toamnă, lansăm un nou talk-show social-politic de limbă rusă, cu doi dintre cei mai îndrăgiți jurnaliști din Nordul și Sudul Moldovei, ambii cu un fin simț al umorului: directorul ziarului SP Bălți, Veaceslav Perunov, și directorul portalului Nokta din Găgăuzia, Mihail Sirkeli.

Cutia Neagră a Marianei Rață va dezlega mistere

Moldova se îngloadă în corupție. Dosarele de rezonanță se prăfuiesc pe polițele procurorilor și judecătorilor. Politicienii își împart pungi negre misterioase. E timpul anchetelor de presă. 

Cunoscuta jurnalistă de investigații, Mariana Rață, își propune în noul sezon al Cutiei Negre să vină cu mai multe anchete jurnalistice despre ilegalitățile, corupția și bogătașii politicii moldovenești. Evident, nu vor lipsi nici discuțiile hard cu decidenții politici de la Chișinău.

Politica Nataliei Morari, mai incendiară

Îndrăgitul talk-show politic al Nataliei Morari promite să fie și mai incendiar. Discuții aprinse despre cele mai arzătoare probleme din societate și politică, într-un sezon marcat de alegeri prezidențiale și o majoritate șubredă în Parlament.

Întreabă Ghețu, și mai dinamic

Colega noastră Natalia Ghețu, realizatoarea talk-showului Întreabă Ghețu, s-a pregătit să fie și mai insistentă în întrebări, să caute și mai multe răspunsuri și să vă ofere și mai multe reportaje din viața politică și socială a Moldovei.

Revin „Regionalii”

Vocea regiunilor se va auzi și mai tare în studiourile TV8. Din toamnă, revine talk-showul „Regionalii” al colegului nostru Mihail Sirkeli. De această dată cu mai multe reportaje din regiuni și probleme dezbătute.

Egoist cu Brașoveanu Angela Brașoveanu

Mai multe lecții de viață, mai multe destine tulburătoare, mai multe aventuri fabuloase, mai multe ironii, mai mult ping-pong de replici ascuțite, mai multe taine descusute, mai mulți oameni pe care ți-ai dori să-i cunoști. Toate astea la Egoist din 13 septembrie, 12:15.

Cireașa de pe tort – Un show de seara

Oamenii liberi au nevoie și să-și descrețească frunțile. TV8 s-a gândit și la asta. Din această toamnă, vă invităm la UN SHOW DE SEARĂ, înainte de principalul buletin al zilei. Un show ieșit din tipare, în care se va vorbi despre lucruri serioase cu umor, dar și multă utilitate. Cu detalii revenim, stați pe fir!

Serialul de weekend „Familia”

Vă plac serialele? Avem o surpriză și pentru voi! Unul dintre cele mai urmărite seriale ale momentului în întreaga lume, intră și la tv8. 

Fiecare episod urmărește trei generații din familia Braverman, redând într-o notă afectuoasă bucuriile și necazurile vieții de părinte, dar și problemele cu care se confruntă orice copil din epoca posttehnologică. Urmăriți aventura acestei familii din septembrie la TV8.

Ați depistat o greșeală? Evidențiați cuvântul și apăsați
ctrl
+
enter