Traumeel S: Partener oficial al Campionatului Național de Triatlon Ⓟ
Traumeel S — partener oficial al Campionatului Național de Triatlon susține mișcarea și stilul activ de viață. Acolo unde apare durerea, intervine Traumeel S, cu soluții moderne pentru prevenirea și tratarea traumelor sportive.

Înotul, bicicleta, crosul, precum și alte ocupații sportive au diferite reguli, cerințe și particularități care trebuie respectate. Dar este o regulă care le unește pe toate – dorința de a face sport, de a face mișcare și de a culege reușite. Iar reușitele uneori ne dau bătăi de cap, cum ar fi traumele sportive, așa-zisele efecte adverse care pot apărea din neatenție, sau din surmenaj.
Traumatismele pot avea cauze diferite. Unele sunt generate de către mușchii nepregătiți, luați prin surprindere. De la prea mult efort fizic sportivul poate avea dureri musculare de aceea, necesită o perioadă de reabilitare fără antrenament și competiții.
Altele se întâmplă în timpul antrenamentelor. Aici avem în vedere așa-numitele microtraume în urma cărora suferă aparatul locomotor. În urma acestora apar traumele cronice degenerative: ligamentele devin mai rigide și puțin elastice, dezvoltând patologii precum artrita și artroza. Iar în cazul apariției patologiilor enumerate mai sus, medicii recomandă sistarea tuturor antrenamentelor sportive.
Pentru profilaxia traumelor sportive, antrenamentele trebuie să înceapă cu încălzirea mușchilor, sportivul trebuie să respecte un regim alimentar, regulat să facă exercițiile sportive de bază, treptat să adauge forță și energie în cadrul exercițiilor.
Etapa a doua de profilaxie a traumelor sportive constă în încălzirea mușchilor înainte de antrenamentul propriu-zis și acordarea timpului necesar pentru răcirea lor. Este nevoie ca după fiecare antrenament să faceți exerciții de întindere. Ele întăresc elasticitatea ligamentelor, sporesc mobilitatea și contribuie la formarea corectă a mușchilor. Important este și timpul acordat acestor tipuri de exerciții.
A treia etapă constă în corectitudinea realizării exercițiilor. Ascultarea antrenorului, cunoașterea și conștientizarea mișcărilor mecanice va reduce tensiunea din mușchi și respectiv, preîntâmpinarea traumelor. Este important ca mușchii să nu fie suprasolicitați și să li se ofere timp de relaxare și refacere.
De asemenea, este important să fie calculat efortul depus, în așa fel, încât sarcina maximă să fie consumată în timpul competiției. E bine să nu fie depășit graficul antrenamentelor, să nu crească intensitatea lor.
După competiții sau antrenamente, starea de sănătate trebuie verificată. Chiar și micile semnale de disconfort, gen mici dureri musculare sau de ligamente, de încheieturi, pot semnala unele microtraume. În aceste cazuri se solicită o consultație la medic pentru o verificare. Sub îndrumarea lui se poate obține o reabilitare scurtă și fără consecințe în timp.
Desigur, pentru un sportiv de performanță aceste sfaturi pot părea banale. Dar, e evident că deseori nu se ține cont de aceste sfaturi bazice.
Când sportivul are o traumă obținută în timpul eforturilor de antrenament sau la competiție, el trebuie neapărat să respecte recomandările medicilor. În dependență de diagnoză medicul face recomandările de rigoare, care pot fi farmaceutice, sau kinetoterapeutice.
O metodă modernă și antiinflamatoare, dar fără hormoni, este crema Traumeel S. Ea poate reduce intensitatea durerilor și poate intensifica procesul de recuperare. Ultimele cercetări științifice au demonstrat că Traumeel S poate anihila procesul inflamator pe cale naturală. El poate activiza factorii antiinflamatori, fără a bloca procesul natural de tratare, cum de obicei e la alte preparate. Traumeel S și-a demonstrat eficiența în cazul traumelor de origine diferită și poate fi utilizat o perioadă îndelungată de timp, pentru că are un profil înalt de siguranța. O altă particularitate a acestui medicament este că el poate fi administrat sincron atât în mod tabletar, cât și prin creme. Administrarea dublă îi sporește și îi intensifică efectele terapeutice.
Dacă în procesul de traumatizare sunt implicate și ligamentele atunci este indicat să fie administrat și medicamentul Zeel T comprimate, care de zeci de ani ajută în inflamații și dureri ale articulațiilor. Zeel T este medicamentul cu efect condroprotector foarte înalt.
Aceste medicamente sunt permise de a fi administrate de către organizația WADA – un factor foarte important pentru sportivii care fac sport de performanță.
Prin parteneriatul cu Campionatul Național de Triatlon 2025, Traumeel S susține nu doar performanța, ci și continuitatea mișcării. Pentru că sportul adevărat nu înseamnă doar startul, ci și revenirea în forță după linia de sosire.
Campionatul Național de Triatlon 2025 — performanța merge mână în mână cu recuperarea. Vino și tu, să faci mișcare în siguranță!
*Acesta este un articol publicitar. Știri.md nu poartă răspundere pentru textul și mesajul afișat în articol.