24 noiembrie, 09:00
0
795

Repromed: Diagnosticat la timp, cancerul colorectal se tratează Ⓟ

24 noiembrie, 09:00
0
795

Cancerul colo-rectal poate fi tratat dacă este diagnosticat precoce. Screeningul reprezintă cea mai bună prevenție, iar colonoscopia după vârsta de 40 de ani trebuie efectuată o dată pe an.

Dr. Nicodim Belev, chirurg oncolog-proctolog, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar, coordonatorul Departamentului de oncologie din cadrul Spitalului Repromed+, explică care sunt cauzele apariţiei cancerului de colon, simptomele dar și ce opțiuni de tratament are pacientul după stabilirea diagnosticului.

Cancerul colorectal, pe înțelesul tuturor

Afecțiunea apare atunci când celulele canceroase se formează în colon sau rect. De cele mai dese ori, cancerul colorectal debutează cu apariția unor polipi în mucoasa colonului sau a rectului. Deși, pe parcursul anilor,  unele tipuri de polipi pot evolua în cancer, acest lucru nu se va întâmpla în toate cazurile.

„Cu toate că în stadiile incipiente, afecțiunea nu prezintă simptome pronunțate, există, totuși, anumite semne care trebuie să pună în gardă pacientul. Cele mai importante sunt:

  • Senzație de defecare incompletă
  • Senzație de balonare
  • Sânge în scaun și sângerare rectală
  • Tulburări de tranzit: diaree, constipație, care durează mai mult de câteva zile
  • Dureri sau crampe abdominale
  • Oboseală
  • Scădere semnificativă în greutate

Din păcate, mulți pacienți nu acordă atenție simptomatologiei și cred că prezența sângelui în scaun este cauzată de hemoroizi sau fisuri. Totuși, orice simptom enumerat mai sus trebuie să fie un motiv de a se adresa la medic”, explică Nicodim Belev, chirurg oncolog-proctolog, coordonatorul Departamentului de oncologie Repromed

Istoria pacientului tratat de cancer colorectal, în cadrul Spitalului Repromed+

În vara anului 2021, Ivan Calincov s-a adresat la specialist după ce a depistat anumite simptome. În urma unui șir de investigații și analize medicale, pacientul a fost diagnosticat cu cancer al treimii medii a rectului. Mai mult decât atât, acesta avea și patru metastaze la ficat. Astfel, în urma deciziei comisiei oncologice a Spitalului Repromed s-a optat pentru un tratament complex: o intervenție chirurgicală combinată. La moment, pacientul se simte bine și duce o viață normală.

„Cu diagnosticul de cancer colorectal oamenii pot trăi. Tot ce trebuie să facă este să se adreseze la timp unui medic și să urmeze cu strictețe toate procedurile necesare. Încrederea în forțele proprii, dar și în abilitățile specialiștilor – sunt factorii-cheie. Sunt fericit că am avut parte de doctori implicați și profesioniști, doctori de la Dumnezeu. Le mulțumesc pentru că mi-au oferit o nouă șansă la viață”, spune pacientul Ivan Calincov.

Cancerul colorectal se tratează în echipă

În prezent, succesul în tratarea cancerului este condiționat de abordarea acestuia în echipă, iar cancerul colorectal nu face excepție. Din echipa care se ocupă de tratarea cancerului colorectal fac parte chirurgul-proctolog, gastroenterologul, oncologul, imagistul și radioterapeutul.

“Într-o asemenea luptă, atenția la detalii este extrem de importantă. În cadrul Spitalului Repromed+ efectuăm investigații complexe, oferim pacienților acces la tratamente inovatoare, iar echipa noastră este formată din medici cu competențe profesionale remarcabile. Suntem alături de pacienți și luptăm împreună de la primul semn care indică apariția unei tumori (primele etape) sau în stadiile avansate de cancer, inclusiv cele cu metastaze.”, susține Dr. Nicodim Belev.

O maladie cu evoluție lentă, care poate fi prevenită

Din fericire, cancerul colorectal este o maladie care poate fi prevenită. Una din metode, dar și cea mai eficientă o reprezintă screeningul. Standardul de aur în depistarea bolii este considerată colonoscopia. Investigația presupune examinarea întregului colon și a rectului cu un colonoscop. Procedura durează în jur de 30 de minute.

„După vârsta de 40 de ani, colonoscopia trebuie efectuată o dată pe an. Pentru a fi siguri că sunteți bine, este necesar să nu o evitați. Chiar și în cazul în care se vor găsi polipi, aceștia pot fi înlăturați pe loc. Ulterior, pacientul va fi monitorizat pentru a nu fi declanșat un proces malign”, spune Dr. Nicodim Belev.

Cancerul colorectal are un pronostic mai bun dacă este diagnosticat precoce

„În general, acest diagnostic nu trebuie să sune fatal, mai ales dacă este depistat în stadii incipiente și nu există deja o invazie în submucoasă. Este suficient de a înlătura formațiunea cu ajutorul colonoscopului, iar atunci se tratează 100%. În cadrul Spitalului Repromed+, există toate condițiile pentru tratarea cancerului colorectal, dar și pentru realizarea operațiilor extinse și combinate. Mai mult, după intervenție, pacienții pot face și ședinte de chimioterapie”, menționează chirurgul oncolog-proctolog Nicodim Belev.

Întreaga echipă de medici ai Spitalului Repromed+ promovează și atenționează asupra măsurilor de prevenire, dar și asupra importanței screeningului pentru diferite tipuri de cancer. Cunoașterea factorilor de risc asociați cu dezvoltarea cancerului, cum ar fi obezitatea, lipsa activității fizice, abuzul de alcool, regimul alimentar precar, fumatul, dar și efectuarea testelor regulate de screening sau adoptarea unui mod de viață sănătos – sunt principalele elemente în prevenirea riscului de maladii oncologice.

Vino la Spitalul Repromed+ pentru a beneficia de cele mai avansate tehnologii, de medici cu experiență, într-o abordare complexă pentru tratamentul multidisciplinar al cancerului.

Împreună, luptăm împotriva cancerului!

☎️ 022 955 500

www.repromed.md

Publicitate
Publicitate
Ați depistat o greșeală? Evidențiați cuvântul și apăsați
ctrl
+
enter
Publicitate

Loading...

7 decembrie, 19:10
0
404

Boala care a provocat mai multe decese decât COVID-19 pe un întreg continent

7 decembrie, 19:10
0
404

Perturbările care au afectat sistemul sanitar din cauza pandemiei de coronavirus au contribuit la creşterea cu 69.000 a deceselor asociate malariei în 2020 comparativ cu anul precedent.

Boala care a provocat mai multe decese decât COVID-19 pe un întreg continentFoto: Shutterstock

Totuşi, cel mai rău scenariu a fost evitat, a anunţat luni Organizaţia Mondială a Sănătăţii, informează Știri.md cu referire la Stirileprotv.ro.

În total, peste 627.000 de persoane - majoritatea bebeluşi din cele mai sărace zone ale Africii - şi-au pierdut viaţa la nivel mondial din cauza malariei în ultimul an, comparativ cu 558.000 în 2019, a indicat OMS în raportul său anual asupra acestei boli infecţioase.

Numărul eclipsează cele 224.000 de decese raportate din cauza coronavirusului în Africa de la începutul pandemiei.

Aproximativ două treimi dintre decesele cauzate de malarie înregistrate în plus în 2020 comparativ cu anul precedent au fost cauzate de restricţiile asociate coronavirusului, care au perturbat prevenirea, diagnosticarea şi tratamentul malariei, a precizat OMS.

Însă, eforturile de a menţine serviciile sanitare funcţionale în pofida dificultăţilor au prevenit dublarea numărului de decese cauzate de malarie în 2020 în Africa Subsahariană, o situaţie despre care OMS a avertizat că era posibilă. În schimb, numărul deceselor din regiune asociate malariei a crescut cu 12% comparativ cu 2019, conform datelor OMS.

“Datorită eforturilor urgente şi intense, putem spune că lumea a reuşit să evite cel mai rău scenariu al deceselor cauzate de malarie”, a declarat Pedro Alonso, directorul programului pentru malarie al OMS.

Experţii şi-au exprimat speranţa că lupta împotriva malariei ar putea câştiga teren considerabil în urma recomandării OMS din octombrie, conform căreia RTS,S - sau Mosquirix - un vaccin dezvoltat de producătorul britanic de medicamente GlaxoSmithKline, ar trebui administrat pe scară largă copiilor din Africa.

“Prin sporirea finanţării, accesul la soluţii salvatoare de vieţi şi la inovaţie robustă în soluţii noi pentru a rămâne cu un pas în faţa evoluţiei ţânţarilor şi paraziţilor, putem să accelerăm acţiunea transformatoare şi să punem capăt malariei în decursul unei generaţii”, a spus Abdourahmane Diallo, director executiv al organizaţiei RBM Partnership to End Malaria.

“Ne aflăm în prezent într-un moment critic şi fac apel la liderii mondiali să îşi reînnoiască angajamentul şi investiţiile”, a precizat el într-un comunicat.

2 decembrie, 21:13
0
1 888

Drama a 3 copii din Ciorești, mama cărora a fost diagnosticată cu cancer

2 decembrie, 21:13
0
1 888

La 36 de ani, Viorica trece prin dureri chinuitoare și multă suferință, fiind diagnosticată cu cancer la sânge.

Drama a 3 copii din Ciorești, mama cărora a fost diagnosticată cu cancerColaj: știri.md

Boală a dat de știre vara trecută. Până atunci, Viorica era plină de putere și de viață, transmite Știri.md cu referire la Protv.md.

Cei 3 copii ai femeii nu îndrăznesc să se gândească la cadouri și au o singură dorință - ca mama lor să fie sănătoasă.

Iarnă îi găsește cu un acoperiș găurit deasupra capului și puține lemne pentru foc. 

Problemele se țin lanț, iar grijile unui om matur au căzut pe umerii copiilor.

Din cauza durerilor chinuitoare, mama lor nici nu se putea ridica din pat.

Vasilică, Petrică și Ionel au nevoie de ajutor și împreună le putem oferi o copilărie cu mai puține griji și un trai decent. 

Îi puteți ajuta depunând bani pe contul familiei direct sau prin transfer P2P pe cardul lor. 

Rechizitele bancare ale contului:

BC Victoriabank SA

SWIFT-ul Băncii:                                      VICBMD2X

Adresa:                                                     31 August str. 141, MD 2004 Chișinău, Republic of Moldova

Date beneficiar:                                       RADEAN VIORICA

Cod fiscal:                                                 2003024010143

Nr.contului /IBAN în lei moldovenești:  MD96VI022250300001378MDL

Nr.contului /IBAN în dolari SUA:            MD30VI022250300000236USD

Nr.contului /IBAN în EURO:                     MD14VI022250300000668EUR

Card:                                                          4779180001169136

2 decembrie, 19:55
0
444

OMS: Varianta Omicron creşte riscul de reinfectare la persoanele trecute prin boală

2 decembrie, 19:55
0
444

Riscul de reinfectare în cazul persoanelor care deja s-au infectat cu alte variante ale SARS-CoV-2 este sporit de varianta Omicron, au avertizat autorităţile sanitare din Africa de Sud şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii, potrivit agenţiei EFE.

OMS: Varianta Omicron creşte riscul de reinfectare la persoanele trecute prin boalăFoto: protv.ro

Cercetătorii din Africa de Sud, ţara care a semnalat prima, săptămâna trecută, această nouă variantă detectată între timp în toate părţile lumii, îşi intensifică investigaţiile pentru a înţelege transmisibilitatea, gravitatea şi impactul acestei noi variante pentru vaccinarea, diagnosticarea şi tratamentul COVID-19, menţionează OMS într-un comunicat, transmite Știri.md cu referire la Stirileprotv.ro.

Deşi încă nu se cunosc cu certitudine caracteristicile variantei Omicron, datele preliminare sugerează ″un risc crescut de reinfectare″⁣, subliniază OMS.

În acest sens, o specialistă sud-africană în microbiologie, Anne von Gottberg, a confirmat că în ţara sa a fost observată o creştere a reinfectărilor la persoane care s-au vindecat după infectarea cu varianta Delta. 

″În populaţia noastră, care are o seroprevalenţă înaltă a virusului, adică multe persoane au avut o infectare anterioară, aceasta nu le protejează de o nouă infectare cu (varianta) Omicron″⁣, a explicat ea.

Autorităţile sanitare sud-africane au cerut însă răbdare în a trage concluzii definitive înainte de a fi cunoscute caracteristicile noii variante a coronavirusului, pentru aceasta fiind nevoie în principal de rapoarte sistematice din partea spitalelor. 

Un medic sud-african care a tratat pacienţi infectaţi cu varianta Omicron a susţinut că aceştia aveau simptome uşoare, dar majoritatea erau tineri, aşadar mai puţin predispuşi la forme grave ale bolii.

Această nouă variantă provoacă îngrijorare întrucât prezintă peste 30 de mutaţii, în special în proteina Spike prin care virusul pătrunde în celulele umane. 

Datele preliminare sugerează că varianta Omicron are o rezistenţă sporită la vaccinurile anti-COVID-19 existente şi se transmite mai uşor decât Delta, cunoscută deja ca fiind foarte contagioasă.

Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC) a estimat joi că, în lunile următoare, Omicron ar putea lua locul variantei Delta ca variantă dominantă în Europa.

28 noiembrie, 12:31
1
825

Drama unui băiat de 11 ani, diagnosticat cu tumoare osoasă

28 noiembrie, 12:31
1
825

Are 11 ani, ochi albaştri, dar un surâs care ascunde multă durere. De mai bine de două luni, Maxim Macovei, un copil din Chişinău, duce o luptă nedreaptă, una pentru viaţă.

Drama unui băiat de 11 ani, diagnosticat cu tumoare osoasăColaj: știri.md

Băiatul este diagnosticat cu tumoare osoasă, dar, totuşi, are o şansă la viaţă, transmite Știri.md cu referire la Publika.md.

Preţul pentru a se pune din nou pe picioare este însă prea mare pentru familia lui Maxim - 172 de mii de euro. Mama băiatului nu-şi pierde speranţa că va aduna banii şi îşi va vedea copilul sănătos.

''Totul s-a întâmplat foarte repede, el a acuzat dureri deasupra genunchiului. Mama mea a fost repede cu el la spital, au făcut radiografie, la radiografie deodată i-a spus că nu este bine. Eu refuzam să accept că asta se întâmplă cu noi. Eu spuneam că poate e o greşeală medicală'', spune mama copilului.

Şansa de recuperare a venit de la o clinică din Israel.

''- Suma, după cum am spus este mare, foarte mare şi nu avem cum să ne descurcăm. Avem nevoie în continuare de ajutorul oamenilor ca să putem face tratamentul complet.

- Ce îi promiteţi în fiecare zi?

- Că eu voi face tot ce pot, unde va trebui acolo voi merge şi Max va fi bine.''

Deşi are doar 11 ani, Maxim a trecut cu brio testul rezistenţei, al răbdării şi al înţelepciunii. Spune că, mai nou, a învăţat că tot ce contează în viaţă este clipa, care trebuie trăită. De departe, visul său este să simtă din nou pâmântul de sub picioare, să meargă la şcoală şi să se bucure de copilărie şi prieteni.

''Pentru că s-a întâmplat fapta asta cu piciorul, am promis că nu o să-mi mai pun planuri de viitor. Vreau să mă joc cu prietenii, să fac chestii multe şi interesante. Mama mă tratează prin vorbe, că totul va fi bine, că ne vom întoarce la viaţa normală. Ea este doctorul meu, ea mă tratează prin vorbe, nu prin medicamente, ea şi Dumnezeu.''

Toţi cei care vor să-l ajute pe Maxim Macovei să revină la o copilărie fericită, pot dona bani pe contul afișat mai jos sau o pot telefona pe mama acestuia la numărul de telefon 068 757 545.

CARD BANCAR 5574 8402 4954 7732

Ana Macovei

25 noiembrie, 11:19
1
357

Joe Biden a fost diagnosticat cu o leziune posibil pre-canceroasă la colon

25 noiembrie, 11:19
1
357

Președintele american, Joe Biden, a fost diagnosticat cu o leziune pre-canceroasă la nivelul colonului, după investigațiile medicale de rutină de vinerea trecută. Medicii de la centrul Walter Reed au îndepărtat un polip de trei milimetri, o tumoare benignă cu creștere lentă, considerată posibil pre-canceroasă, relatează Reuters.

Joe Biden a fost diagnosticat cu o leziune posibil pre-canceroasă la colonFoto: profimedia

Medicul de la Casa Albă, Kevin O'Connor, a declarat, miercuri, că testele efectuate asupra polipului au indicat că era vorba de un adenom tubular, o tumoare benignă, cu creştere lentă, considerată posibil pre-canceroasă. Doctorul a precizat că lui Biden i-a mai fost extirpat un polip similar în 2008 şi că momentan nu este necesară nicio altă intervenţie, conform Reuters și CNN, transmite Știri.md cu referire la Digi24.ro.

Recomandarea medicală pentru preşedinte este doar monitorizarea de rutină, iar o altă colonoscopie va trebui făcută doar peste 7-10 ani.

În cadrul procedurii de colonoscopie, Biden a fost anesteziat. De aceea, el i-a transferat temporar prerogativele prezidenţiale vicepreşedintei Kamala Harris, care a devenit, astfel, prima femeie care şi-a asumat funcţia executivă supremă din Statele Unite, chiar dacă numai timp de 85 de minute.

Biden a împlinit, sâmbătă, 79 de ani, fiind cel mai în vârstă preşedinte american la începutul mandatului. Vizita medicală la centrul Walter Reed a fost prima de după instalarea la Casa Albă.

Un memoriu al doctorului O'Connor arată că Biden „este în continuare apt pentru serviciu şi îşi îndeplineşte pe deplin toate responsabilităţile, fără nicio scutire sau compromis”.

Medicul, căruia Biden i-a fost pacient încă de când era vicepreşedinte, a menţionat două domenii de „observaţie” care i-au rămas în atenţie: „frecvenţa crescută şi gravitatea «curăţării gâtului» şi tusei în timpul discursurilor” şi o anomalie a mersului, care este „perceptibil mai ţeapăn şi mai puţin fluid decât în urmă cu aproximativ un an”. Ambele simptome au fost observabile la ieşirile în public ale preşedintelui după preluarea mandatului.

Însă, consemna doctorul după controlul de vinerea trecută, „preşedintele Biden este în continuare un bărbat sănătos, viguros, în vârstă de 78 de ani, apt pentru executarea cu succes a îndatoririlor de preşedinte, inclusiv cele de şef al executivului, şef de stat şi comandant suprem”.

Recent, Casa Albă a anunțat că Joe Biden intenționează să candideze pentru al doilea mandat în 2024.

21 noiembrie, 18:24
0
592

O femeie din SUA a avut cel mai lung caz de boală cu COVID-19

21 noiembrie, 18:24
0
592

O femeie din Statele Unite a fost bolnavă de Covid-19 timp de aproape un an, în urma unei singure infectări cu SARS-CoV-2. Acesta este cel mai lung caz de boală, documentat de cercetători, de la începutul pandemiei.

O femeie din SUA a avut cel mai lung caz de boală cu COVID-19Foto: Profimedia

De vină ar fi sistemul imunitar slăbit al pacientei, care a avut cancer. Ea este acum vindecată, transmite Știri.md cu referire la digi24.ro.

335 de zile este recordul pentru numărul de zile în care o persoană a fost infectată cu SARS-CoV-2. Este deținut de o americancă în vârstă de 47 de ani, care a preferat să rămână anonimă, potrivit revistei științifice americane Science.

Acest record este foarte departe de media, calculată ca fiind de opt zile, în care virusul ar rămâne în organism. Unele persoane rămân pozitive la Covid-19 până la 20 de zile, în medie, după primele simptome, uneori chiar până la 37, potrivit unui studiu publicat în 22 mai în revista științifică Clinical Infectious Disease, dar rareori s-au înregistrat cazuri care să treacă dincolo de această perioadă. 

Presa a mai relatat despre cazul lui Dave Smith, un bărbat de 72 de ani din Marea Britanie, a cărui infecție a durat mai mult de 290 de zile, adică aproape 10 luni. Și tot din Marea Britanie a venit cazul lui Andrew Watts, în vârstă de 40 de ani, care a ajuns acasă după 300 de zile de spitalizare.

Una și aceeași contaminare

În cazul femeii de 47 de ani din Statele Unite, prima spitalizare, la National Institutes of Health (NIH) din Maryland, datează din primăvara anului 2020. În lunile care au urmat, au sâcâit-o o tuse persistentă și dificultăți de respirație. Când și când, a continuat să aibă nevoie de oxigen suplimentar la domiciliu. 

Uneori se simțea mai bine, alteori se simțea mai rău. Testele PCR ieșeau pozitive, dar medicii au crezut că sunt fals pozitive, așa cum s-a mai întâmplat în cazul altor persoane. De altfel, nivelurile de virus din corpul său erau destul de mici, abia detectabile.

Însă în martie anul acesta, încărcătura virală a crescut din nou. Medicii s-au întrebat dacă pacienta a fost reinfectată sau dacă nu și-a revenit niciodată după prima infecție. 

Virusologul Elodie Ghedin, care conduce laboratorul de la National Institutes of Health, și biologul specializat în informatică Allison Roder au comparat mostre ale virusului care infectase pacienta în urmă cu 11 luni cu altele prelevate recent. Ele au ajuns la concluzia că este vorba de același virus ca în infecția inițială, și nu de o nouă infecție.

Cum se explică

Potrivit cercetătorilor, sistemul imunitar slăbit al pacientei poate fi de vină pentru o infecție atât de lungă. Cu trei ani mai devreme, femeia făcuse un tratament agresiv împotriva cancerului. În urma acestui tratament, a rămas cu un nivel scăzut de celule B, celule ale sistemului imunitar care produc anticorpi și care ajută sistemul imunitar să funcționeze normal.

Deși această pacientă rămâne un caz izolat, ea nu este prima femeie care a fost infectată foarte mult timp. Anul trecut, o femeie din SUA în vârstă de 71 de ani a fost pozitivă la Covid-19 timp de 105 zile, potrivit revistei științifice Cell. 

Această perioadă excepțională de contagiozitate a fost explicată tot prin faptul că septuagenara era imunocompromisă, suferind de hipogammaglobulinemie dobândită, anemie și leucocitoză cronică.

Ca și în cazul femeii de 71 de ani, a cărei infecție a fost rezolvată după 105 zile, povestea are un final fericit și pentru americanca de 47 de ani, care s-a vindecat în sfârșit de Covid-19 în aprilie anul acesta. Și asta, după ce a învins cancerul în urmă cu câțiva ani.

20 noiembrie, 13:25
0
579

Cu ce sechele rămân bolnavii de COVID: Oboseală și dificultăți

20 noiembrie, 13:25
0
579

Bolnavii de COVID rămân cu sechele după ce s-au vindecat. Formele mai grave le fac cei nevaccinați.

Cu ce sechele rămân bolnavii de COVID: Oboseală și dificultăți

Ultimele studii arată că și cei vaccinați pot rămâne cu tulburări neurologice, pe care specialiștii le-au denumit brain-fog. În ce constau acestea și cum pot fi tratate, vedeți în reportajul următor, transmite Știri.md cu referire la digi24.ro.

Alexandra are 26 de ani. A avut recent o formă ușoară de COVID. După ce s-a vindecat, a rămas cu o serie de sechele, de care încearcă să scape, cu ajutorul unor specialiști în medicină de recuperare.

Alexandra: Oboseală foarte mare, dificultăți respiratorii, puterea de concentrare dispăruse. Înainte, simțeam că mă concentrez mult mai tare, dar după boală, nu. Cum v-am spus, oboseam foarte tare și, după un control, medicii mi-au prescris un tratament cu masaj, kinetoterapie și cu ajutorul lor am reușit să fiu ca înainte.

Pacienții recuperați după o formă severă a bolii au rămas cu sechele grave. Alin are 47 de ani și a stat două săptămâni la terapie intensivă, perioadă în care a slăbit 30 de kilograme.

Alin: Recuperarea nu este, așa cum spun și doctorii, nu este deplină. Am observat acest lucru și în cazul meu, că există oboseală, predispoziție spre somnolență, dar și în cazul altor cunoscuți sau prieteni, care au trecut prin forme grave de boală și au avut afecțiuni neorologice, au rămas cu probleme de recunoaștere a persoanelor din jur, a locului în care se află.

După multe săptămâni de stat în pat, lui Alin i s-au atrofiat mușchii.

Alin: Am reînvățat să merg. Nu-ți funcționează picioarele, folosești doar mâinile. Când am ajuns acasă, îmi spunea soția că mergeam exact ca bebelușii, pe vârfuri așa. (...) Am început să merg după 4 zile, mergeam binișor, complet - poate că a durat 10 zile.

Doctorul Edis Mustafa este specialist în medicină de recuperare și reabilitare medicală. A avut COVID și înțelege mult mai bine prin ce trec pacienții săi. Chiar și cei care fac o formă ușoară a bolii pot rămâne cu sindromul brain-fog.

Dr. Edis Mustafa, specialist medicină de Reabilitare medicală: Studiile spun că o treime din cei care trec prin infecția cu COVID, vaccinat sau nevaccinat, pot dobândi aceste tipuri de sechele de tip tulburare, concentrare, memorie și așa mai departe. Afectează, din păcate, întreg corpul uman, începând de la firul de păr, până la unghii, piele și așa mai departe.

Boala îi afectează și la nivel psihic pe pacienți, atrag atenția specialiștii, care îi sfătuiesc pe cei care se recuperează să caute tratament de specialitate.

20 noiembrie, 11:35
0
340

Peste 7.000 de moldoveni sunt diagnosticați anual cu diabet zaharat

20 noiembrie, 11:35
0
340

Peste șapte mii de moldoveni sunt diagnosticați anual cu diabet zaharat, iar 400 mor din cauza complicațiilor provocate de această boală.

Peste 7.000 de moldoveni sunt diagnosticați anual cu diabet zaharatFoto: Scripps Health

Medicii spun că de vină este alimentația incorectă, stresul, dar şi factorii ereditari. Luna aceasta, toţi doritorii îşi pot testa gratuit glicemia la centrele medicilor de familie din localitate, transmite Știri.md cu referire la publika.md.

Aglaia Grigoriţa are 65 de ani şi a fost diagnosticată cu diabet zaharat în urmă cu două decenii.

„Am dat analize şi mi s-a spus că este zahărul înalt şi că trebuie să încep a primi medicamente. La început primeam o doză mai mică şi aşa s-a început. Mă simțeam foarte rău. Mă sufocam, tensiunea era ridicată şi nu puteam respira”, a relatat Aglaia Grigoriţa, pacientă.

Medicii endocrinologi spun că diabetul zaharat este una dintre cele mai răspândite boli netransmisibile și cea mai frecventă boală endocrină.

„Diabetul zaharat de tip unu debutează mai frecvent la copii sau la tineri. Acesta este un tip de diabet autoimun cu debut foarte brusc şi lor li se administrează insulina. Cea mai mare parte a pacienților sunt cu diabet zaharat tip doi. Vorbim despre pacienții cu peste 45 de ani”, a menționat Victoria Damașcan, medic endocrinolog, AMT Ciocana. 

Specialiștii susțin că în ultima perioadă se înregistrează tot mai multe cazuri de diabet zaharat în rândurile tinerilor.

„Creşte tot mai mult numărul de copii de tip doi, ceea ce nu este caracteristic copiilor. Asta trebuie să adoptăm un mod mai sănătos de viaţă de la cea mai mică vârstă”, a adăugat medicul endocrinolog.

Medicii mai spun că diabetul zaharat nu doare, iar deseori este depistat prea târziu.

„În cazul diabetului zaharat de tip doi primordial joacă controalele profilactice. Un diabetic are risc de 5-6 ori mai mare de a face un infarct miocardic decât unul care nu are diabet, sau poate să facă un ictus. De cele mai dese ori, cauza decesul la diabetici sunt complicațiile care sunt neglijate”, a declarat Victoria Damașcan.

Potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, anul trecut erau în evidență aproape 120 de mii de bolnavi cu diabet zaharat. Datele mai arată că în ultimii zece ani numărul persoanelor care au fost diagnosticate cu diabet zaharat s-a dublat.

„Prevalenţa constituie 335 de cazuri la 10 mii de populație. În comparație cu anul 2010 când prevalența constituia 171 de cazuri la 10 mii de populație. În 2010 s-au înregistrat 10,7 decese la 100 mii de populaţie, iar în 2020 13, 2 la 100 de mii populaţie”, a precizat Nelea Tabuncic, şefa Direcţiei de control a bolilor netransmisibile, ANSP.

În primele nouă luni ale anului, Compania Națională de Asigurări în Medicină a alocat pentru preparatele antidiabetice peste 84 milioane de lei de care au beneficiat peste 106 mii de oameni. Totodată, CNAM a mai oferit 30 de milioane de lei pentru procurarea testelor, lanțetelor și glucometrelor.

17 noiembrie, 11:18
2
565

Misterioasa boală cerebrală din Canada: Medicii nu găsesc nicio cauză

17 noiembrie, 11:18
2
565

Când Roger Ellis s-a îmbolnăvit, în urmă cu doi ani, familia sa l-a dus de urgență la spital, temându-se că ar avea un atac de cord. Medicii au exclus rapid acest lucru, dar câteva zile mai târziu, a suferit o nouă criză.

Misterioasa boală cerebrală din Canada: Medicii nu găsesc nicio cauzăFoto: Getty Images

Ellis este doar unul dintre pacienții care suferă de o boală neurologică misterioasă detectată în Canada, dar pentru care medicii nu au găsit încă nici o cauză, nici tratament, reatează The Guardian, transmite Știri.md cu referire la Digi24.ro.

Autoritățile locale spun că ar fi vorba de cazuri fără legătură între ele, dar oamenii de știință îi contrazic.

În săptămânile următoare, Ellis, un mecanic pensionat, în vârstă de 64 de ani, care locuia în orașul Bathurst din estul Canadei, a devenit din ce în ce mai anxios și dezorientat și spunea de mai multe ori același lucru.

Starea lui s-a deteriorat rapid. În primele trei luni de spitalizare, a slăbit 30 de kilograme. Era hrănit printr-un tub și era nevoit să folosească un scaun cu rotile.

„Aproape că l-am pierdut de câteva ori”, a spus fiul său, Steve.

Medicii erau bulversați. Au exclus epilepsia, un accident vascular cerebral, boala Creutzfeldt-Jakob, encefalita autoimună și cancerul. Roger a petrecut mai mult de un an în spital înainte de a fi transferat la un azil.

Familia sa crede că Ellis face parte dintr-un grup de oameni care suferă de o boală neurologică progresivă misterioasă.

Cazurile, concentrate în mare parte într-o zonă slab populată din New Brunswick, i-au uimit pe experți. Iar misterul a provocat o dispută acerbă între oficialii din domeniul sănătății, care sugerează că este vorba despre cazuri fără legătură între ele, și medici care cred că boala ar putea fi declanșată de factori de mediu sau contaminanți.

Victimele se confruntă cu dureri inexplicabile, spasme și schimbări de comportament, a spus dr. Alier Marrero, neurologul care a identificat primul grup de pacienți. Mulți au prezentat apoi semne de declin cognitiv, pierdere musculară, salivare excesivă, clănțănitul dinților și halucinații înspăimântătoare.

Până acum, 48 de cazuri au fost recunoscute public, dar oficialii familiarizați cu cercetările asupra bolii necunoscute au declarat pentru Guardian că numărul persoanelor afectate depășește acum 100.

Oficialii din domeniul sănătății publice au urmărit cazurile de aproape un an și au dat puține indicii că sunt aproape de o soluție. Dar ministrul sănătății din regiunea New Brunswick, Dorothy Shephard, a anunțat la sfârșitul lunii octombrie că un raport epidemiologic nu a găsit nicio dovadă semnificativă că vreun aliment, comportament sau expunere la vreo substanță ar putea fi responsabile de această boală.

Declarația a venit după publicarea unui document controversat prezentat Asociației Neuropatologilor din Canada, care susținea că opt decese au fost „diagnostice greșite” ale unor boli cunoscute, cum ar fi Alzheimer și cancer.

Oficialii din New Brunswick au început să susțină ideea că grupul de pacienți ar putea fi o combinație de cazuri fără legătură. Dar anunțul a stârnit îngrijorare în rândul familiilor victimelor că autoritățile locale se grăbesc să declare cazul închis.

„A fost doar o demonstrație a cât de incompetentă și dezorganizată a fost provincia”, a spus Steve Ellis, care spune că alte familii cu care a vorbit sunt „devastate” de răspunsul autorităților.

„E păcat că tatăl meu și atât de mulți alții trebuie să fie implicați în această mizerie,” a adăugat el.

Episodul a dezvăluit, de asemenea, relația tensionată dintre autoritățile locale și cele federale, cărora li s-a cerut să nu asiste la investigație și spun că au fost împiedicați să testeze mostre de țesut ale pacienților decedați.

Angajați ai Agenției de sănătate publică din Canada au pus la îndoială sugestia provinciei că nu există nicio legătură între cazuri.

„A fost incredibil”, a spus un om de știință pentru The Guardian. „Chiar și un neprofesionist înțelege că nu vei găsi niciodată nimic doar privind fenomenul în sine. Trebuie să ai un grup de control... S-au comportat ca niște începători”, a adăugat el.

Mai mulți experți cred că BMAA – o neurotoxină găsită în perioada de înflorire a algelor care cresc în provincie – ar putea ajuta la explicarea simptomelor variate. Într-un studiu, s-au găsit concentrații mari de BMAA în homari. Pescuitul de homar este unul dintre cei mai mari factori economici din New Brunswick, ceea ce a dus la speculații că eforturile autorităților locale de a exclude existența unui focar ar putea fi motivate politic.

Dar experții în boli cerebrale spun că vârsta pacienților care ar suferi de misterioasa boală, numărul de cazuri și locul în care se află acestea sugerează că este nevoie de investigații mai amănunțite.

„Acest fel de lucruri pur și simplu nu pot fi explicate prin faptul că ar fi doar o colecție aleatorie de cazuri care apar sporadic, care au fost adunate artificial de un neurolog prea entuziast”, a spus omul de știință citat de The Guardian.

13 noiembrie, 20:32
3
752

A fost diagnosticat primul om cu afecţiune cauzată de schimbarea climei

13 noiembrie, 20:32
3
752

Un canadian este considerat a fi prima persoană din lume diagnosticată cu o afecţiune cauzată de schimbările climatice.

A fost diagnosticat primul om cu afecţiune cauzată de schimbarea climei

Kyle Merritt l-a examinat pe cetăţeanul în vârstă care suferea de astm şi se confrunta cu dificultăţi de respiraţie atunci când a ajuns la departamentul de urgenţă din Nelson, Columbia Britanică, transmite Știri.md cu referire la Descoperă.ro.

Angajaţii din domeniul sănătăţii au declarat că poluarea şi valurile de căldură au fost responsabile pentru simptomele pacientului, ceea ce l-a determinat pe Dr. Merritt să pună primul diagnostic clinic legat de schimbările climatice.

„Încerc să procesez ceea ce văd”, a declarat el pentru Glacier Media. „Dacă nu ne uităm la cauza de bază şi tratăm doar simptomele, vom continua să rămânem din ce în ce mai mult în urmă”.

Pacientul a fost tratat în timpul celui mai fierbinte val de căldură din istoria Canadei, în luna iunie, când temperaturile au atins 49,5 grade C şi aproape 500 de persoane au fost ucise.

Încălzirea globală va agrava unele ameninţări asupra sănătăţii deja existente

În urma celor cinci zile de caniculă, fumul gros provenit de la incendiile de vegetaţie a compromis calitatea aerului, reprezentând un alt risc pentru sănătate.

Tesla is introducing a home charger that works with other EVs

Dr. Merritt a declarat că este timpul ca medicii să înceapă să ia în considerare cauza de bază a afecţiunilor medicale declanşate de căldură şi fum.

„Vara trecută, a fost atât de rău timp de aproximativ trei săptămâni”, a continuat el. „Suntem în departamentul de urgenţă, ne ocupăm de toată lumea, de la cei mai privilegiaţi la cei mai vulnerabili, de la leagăn la mormânt. Îi vedem pe toţi şi este greu să vezi cum sunt afectaţi oamenii, în special cei mai vulnerabili din societatea noastră. Este frustrant”.

Medicul a spus că speră ca şi alţi medici să vadă diagnosticul său şi să ia în considerare trasarea unei linii mai drepte între sănătate şi schimbările climatice. El a vorbit, de asemenea, despre o pacientă în vârstă de 70 de ani a cărei stare de sănătate a fost agravată de căldura extremă.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, schimbările climatice vor ucide 250.000 de persoane pe an între 2030 şi 2050. Fenomenul duce la decese şi îmbolnăviri din cauza vremii tot mai extreme, cum ar fi valurile de căldură şi inundaţiile, la perturbări ale sistemelor alimentare, la creşterea răspândirii bolilor şi la probleme de sănătate mintală.

Încălzirea globală va face ca unele ameninţări existente la adresa sănătăţii să se înrăutăţească, în timp ce altele vor apărea, potrivit Centrelor pentru controlul şi prevenirea bolilor.