14 septembrie, 10:45
0
768

ProCredit Bank: Proiect de ecologizare a gunoiștii ilegale s. Mărdăreuca, com. Boșcana, r. Criuleni Ⓟ

14 septembrie, 10:45
0
768

ProCredit Bank investește într-un viitor mai curat și mai durabil în Republica Moldova!

Toamna trecută, la inițiativa și cu susținerea financiară a băncii comerciale ProCredit Bank, A. O. Hai Moldova împreună cu Primăria Comunei Boșcana au făcut primul pas în transformarea unei gunoiști neautorizate pe un deal erodat din s. Mărdăreuca, com. Boșcana, r. Criuleni, într-o pădure cu mai multe specii de copaci. Vara anului curent a fost inițiată a doua etapă a acestui proiect, și ca urmare, în perioada Septembrie – Octombrie 2022, vor fi executate lucrările tehnice de ecologizare, terasare și compactare a gunoiștii, iar la data de 29 Octombrie 2022, împreună cu echipa ProCredit Bank, va fi organizată acțiunea de împădurire a amplasamentului.

Inițial au fost analizate mai multe locații, atât din punct de vedere al riscurilor de mediu cât și al impactului social. A fost aleasă gunoiștea ilegală din s. Mărdăreuca, cu o suprafață de aprox. 2 ha, aflată la o distanță de 190 m de casele locuitorilor și poziționată în amontele satului Mărdăreuca.

Prin acest proiect ne propunem să ecologizăm amplasamentul și să-l readucem în circuitul natural prin împădurire. Proiectul de ecologizare este realizat în concordanță cu cadrul legal din RM și în conformitate cu cele mai bune practici și tehnici de mediu internaționale. 

Pentru asigurarea durabilității proiectului se vor organiza campanii de informare și sensibilizare pentru localnici, adunări sătești, campanii de informare a angajaților instituțiilor publice și de învățământ, cu implicarea “Patrula ECO Boșcana”. Proiectul va fi coordonat cu Inspectoratul pentru Protecția Mediului Criuleni, care împreună cu APL Boșcana vor monitoriza și vor asigura sustenabilitatea proiectului.

Deși s-a vorbit și se vorbește foarte mult despre deșeuri, ne simțim obligați să enumerăm încă o dată efectele negative pe care le generează existența unei gunoiști, în special în imediata apropiere a zonelor rezidențiale: poluarea solului și a apei, poluarea aerului, atât în faza statică și mai ales în cazul survenirii incendiilor, riscuri de accidente, miros neplăcut, aspect inestetic, devalorizarea economică a terenurilor din preajmă.

Acest proiect vine să îmbunătățească performanța de mediu a localității și se integrează perfect în strategia de dezvoltare a microregiunii. 

Având o politică de afaceri bazată pe principii ecologice, ProCredit Bank întotdeauna a fost preocupată de viitorul sustenabil al țării unde activează și dorește ca prin acțiunile și prin exemplul său să contribuie la creșterea calității vieții cetățenilor. 

Suntem convinși că promovarea și reflectarea inițiativelor respective vor contribui atât la informarea și educarea cetățenilor din RM în ceea ce privește problema deșeurilor solide și gunoiștilor ilegale, cât și la îmbunătățirea stării ecologice a țării noastre. 

Proiectul de ecologizare a gunoiștii ilegale este realizat de A. O. Hai Moldova, cu susținerea financiară a băncii comerciale ProCredit Bank, împreună cu APL Boșcana și Inspectoratul pentru Protecția Mediului Criuleni.

#ProCreditBank #durabilitateProCredit #actionamresponsabil #padureaProCreditBank 

Ați depistat o greșeală? Evidențiați cuvântul și apăsați
ctrl
+
enter

Loading...

Loading...