main logo
1347

Președintele Consiliului Moldindconbank, desemnat Omul Anului 2022 în Moldova Ⓟ

Herbert Stepic, președintele Consiliului Moldindconbank, a primit trofeul Omul Anului 2022 în domeniul Banking, în versiunea prestigioasei reviste ”VIP Magazin”.

Președintele Consiliului Moldindconbank, desemnat Omul Anului 2022 Ⓟ

Distincția a fost preluată de către noul președinte al Moldindconbank, Alexander Picker, care o va transmite personal titularului.

Alexander Picker a menționat că Herbert Stepic a fost destins pe merit, deoarece este omul care a promovat extinderea băncilor europene spre est și facilitarea la servicii bancare.

”Băncile sunt foarte importante pentru economie, iar Herbert Stepic a adus o contribuție mare anume în acest sector al economiei. Este nu doar un om renumit în Austria, dar și în toată Europa de Est și, în special, aici, în Moldova, unde este președinte al Consiliului Moldindconbank. Mă bucur că am onoarea să primesc această distincție în numele lui. Vă mulțumesc pentru apreciere și mai vreau să aduc mulțumiri echipei băncii. Fără implicarea lor, nu ar fi posibilă primirea acestui trofeu. Facem tot ce știm mai bine că să fim o bancă importantă pentru economia Moldovei”, a spus Alexander Picker. 

Herbert Stepic este cunoscut în mediul bancar internațional ca promotor al investițiilor bancare occidentale în Europa Centrală și de Est. Președintele Consiliului Moldindconbank a fost responsabil pentru extinderea internațională a ceea ce este astăzi Raiffeisen Bank International (RBI), în care a deținut funcția de Director General până în 2013. Herbert Stepic a mai fost numit Omul Anului 2020 la categoria Străini celebri în Moldova, în versiunea revistei ”VIP Magazin”.

Moldinconbank este partener general al Galei Omul Anului 2022, care a reunit cele mai notorii personalități din diferite domenii ale vieții politice, culturale, sociale și economice ale țării. ”Prin susținerea pe care o acordăm acestui eveniment, vrem să confirmăm că succesul vostru este și al nostru. Moldindconbank depune eforturi pentru consolidarea succesului țării și vă mulțim pentru că ne oferiți ocazia să arătăm de ce suntem capabili”, a mai spus președintele Moldindconbank, Alexander Picker. 

Moldindconbank este una dintre cele mai importante bănci din Republica Moldova, lider în segmentele carduri, credite ipotecare și deține cea mai mare rețea de sucursale, amplasate în toată țara.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării