main logo
5252

Pericolul estival - toxiinfecția alimentară (P)

Soarele, canicula şi alimentele ușor alterabile reprezintă una dintre cele mai periculoase combinaţii în sezonul cald.

Pericolul estival - toxiinfecția alimentară (P)

Băuturile şi mâncarea alterate, alături de fructele şi legumele insuficient spălate pot provoca toxiinfecţii alimentare ale căror simptome se fac simţite la câteva ore de la consum. 

Cele mai periculoase alimente asociate cu apariţia unor afecţiuni digestive, în special pe timpul verii, sunt carnea, mezelurile, ouăle și lactatele. Sub acţiunea arşiţei şi a umezelii specifice acestui sezon, se creează mediul perfect pentru înmulţirea unor microorganisme periculoase, precum bacterii, virusuri și paraziţi. 

Lanţul evenimentelor este apoi simplu: se porneşte de la alimentele ușor alterabile, care, preparate sau depozitate în condiţii improprii, se alterează, sau de la fructele şi legumele crescute cu îngrăşăminte naturale şi irigate cu apă contaminată, sau pur şi simplu, nespălate înainte de consum.

Prin ingestie, germenii pătrund în organism, iar la câteva ore încep să apară primele simptome de toxiinfecţie alimentară. Toxiinfecţia alimentară este, aşadar, o afecţiune cauzată de consumul de alimente şi băuturi contaminate. Simptomele includ în primul rând diareea – acesta fiind primul semnal de intoxicaţie, apoi pot să mai apară crampe abdominale, greaţă, vărsături, inapetență, febră, dureri de cap, paloare, tahicardie sau o stare generală de rău. 

Diareea - simptomul principalul îl reprezintă scaunele lichide, apoase și frecvente în decurs de câteva zile. Prin acest mod simplu, organismul încearcă să scape de infecție. Însă, corpul uman pierde cantități mari de apă și în plus, de electroluți importanți, cum sunt sarea, zaharuri, potasiu și bicarbonat. Din acest motiv, diareea este o problema destul de serioasă. Semnele de diaree severă sunt prezența de sânge în scaun, temperatura corpului ridicată (până la 38-39°С) și apariția crizelor convulsive, datorate unei pierderi semnificative de lichide și electroliți.

Desigur, tipul şi severitatea simptomelor depind de agentul infecţios contractat şi de starea iniţială a persoanei infectate. Astfel, cele mai vulnerabile categorii sunt copiii, femeile însărcinate, vârstnicii şi persoanele al căror sistem imunitar este slăbit din pricina unor boli cronice.

Toxiinfecția alimentară este în general o boală autolimitată, organismul eliminând singur și rapid germenii și produsele lor. Tocmai de aceea antibioticele nu sunt indicate în formele de îmbolnăviri comune, ele sunt utile doar în formele severe de boală și în cazul pacienților cu imunitate deficitară. Uneori antibioticele pot agrava simptomele prin dezechilibrarea florei intestinale.

Tratamentul diareei trebuie început cît de curind posibil prin a restabili cantitatea de lichid pierdut. În acest scop pacientului se va administra soluții ce conțin componente de glucoză și sare în raport optim pentru organism. Al doilea punct important în tratamentul diareei este înlăturarea cauzei, reprezentată de bacteriile dăunătoare.

Importante sunt și măsurile igeno-dietetice, hidratarea corespunzătoare și administrarea de antivomitive, antialgice, antidiareice. Pentru a stopa și înlătura cauza diareei vă ajută preparatul Stopdiar.Stopdiar este indicat pentru terapia inițială a infecțiilor intestinale, păstrînd flora intestinală normală și acționând nemijlocit asupra cauzei.

STOPDIAR STOPEAZĂ DIAREEA  

  • Stopdiar înlătură cauza diareei;
  • Stopdiar nu influiențează flora intestinală;
  • Stopdiar nu provoacă efecte toxice;
  • Stopdiar este recomandat în diareea călătorului.

Sunt contraindicate medicamentele ce conțin loperamidă care au drept acțiune oprirea tranzitului intestinal, și permit stagnarea agenților patogeni și a toxinelor în tractul digestiv. Dieta este extrem de importantă, ea trebuie să asigure un aport de lichide si săruri minerale, se pot folosi săruri de rehidratare hidroelectrolitică și produse de tip probiotice pentru refacerea florei intestinale.

Prin urmare, în cazurile diareei de origine infecțioasă, sau în cazul toxiinfecțiilor alimentare sunt recomandate antisepticele intestinale cu acțiune antibacteriană locală, precum este Stopdiar. Stoparea diareei infecțioase numai cu medicamente simptomatice poate duce la prelungirea perioadei de boală infecțioasă, cu înrăutățirea stării generale și creșterea riscului de obstrucție intestinală. 

Acesta este un medicament. Citiţi cu atenţie prospectul.  Dacă apar manifestări neplăcute, adresaţi-vă medicului sau farmacistului.” Comprimate filmate certificat Nr.23829 din 30.08.2017; Capsule certificat Nr.25427 din 06.03.2019.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării