20 iunie, 16:06
0
655

Linella, marca comercială a anului 2021 Ⓟ

20 iunie, 16:06
0
655

În cei 20 ani de activitate, rețeaua de magazine Linella se focusează continuu pe câteva direcții esențiale pentru dezvoltarea companiei – sănătate, siguranță, mediu, angajați, principii de afaceri și responsabilitate socială, dovada fiind și premiile Linella la concursul Marca Comercială a Anului 2021.

În baza unei aprecieri complexe a activității companie reieșind din imaginea, poziționarea, strategia, calitatea serviciilor și ratingul în rândul consumatorilor, Linella a primit distincţiile supreme ”Medalia de aur” la nominalizarea ”Marca locală” și ”Aprecierea consumatorilor”, precum şi premiul mare ”Mercuriul de Aur” la nominalizarea ”Liderul anului”, în cadrul competiţiei naţionale organizate de Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova.

De asemenea, rețelei de magazine Linella i-a fost oferită mențiunea specială - Companie prietenoasă familiei, pentru angajamentul ferm în asigurarea echilibrului între viața de familie și cea profesională a angajaților, prin promovarea activă a politicilor prietenoase familiei la locul de muncă.

Ceremonia de premiere a avut loc în cadrul evenimentului anual Gala Businessului Moldovenesc, care s-a desfășurat pe data de 16 iunie.

Pentru că succesul Linella pornește de la oameni, aceste premii semnifică recunoaşterea aprecierii şi valorii muncii depuse de o echipă de peste 4000 de angajaţi, a consumatorilor care ne inspiră zi de zi, dar și a partenerilor, împreună cu care am reușit să realizăm atâtea proiecte frumoase.

Vom depune toate eforturile să fim în continuare şi mai buni, să asigurăm zilnic o experiență plăcută la cumpărături, iar fiecare pas spre dezvoltare să fie făcut responsabil, cu un impact pozitiv și pe termen lung față de mediu, față de oameni și comunitățile din jur.”
, a menționat Directorul General Moldretail Group, Igor Calcîi. 

Despre LINELLA

Linella este o rețea sută la sută națională, promotor al comerțului modern în Republica Moldova de peste 20 ani și are cea mai mare extindere geografică pe întreg teritoriul țării. Recunoscuți pentru angajamentul făcut clienților, de a le oferi produse la cel mai bun raport calitate-preț, în prezent au ajuns la o rețea autohtonă de peste 130 de magazine și o echipă de aproximativ 4500 de angajați. 
Cu o viziune ce integrează sustenabilitatea și principiile eficienței în fiecare pilon al activității, în toți cei 20 ani, rețeaua de magazine Linella s-a remarcat prin investiții atât în economie, cât și în societate: de la susținerea producătorilor autohtoni, până la investiții în programe dezvoltate împreună cu societatea civilă, pentru un viitor mai bun.

Publicitate
Publicitate
Ați depistat o greșeală? Evidențiați cuvântul și apăsați
ctrl
+
enter
Publicitate

Loading...

Loading...