17 noiembrie, 16:20
0
1 009

Kaufland: Peste 2000 de puieți au fost plantați după ecologizarea unei gunoiște ilegale din Cruzești Ⓟ

17 noiembrie, 16:20
0
1 009

Pe 12 noiembrie a avut loc ultima etapă a proiectului de închidere a gunoiștii ilegale din comuna Cruzești, acțiune desfășurată în cadrul campaniei „Sădim Oxigen”.

Proiectul este realizat de către  A. O. Hai Moldova, la inițiativa și cu susținerea financiară a companiei Kaufland Moldova, împreună cu Primăria comunei Cruzești și Inspecția pentru Protecția Mediului.

Astfel, peste 120 de voluntari Kaufland și locuitorii din comuna Cruzești au plantat 2000 de puieți pe teritoriul fostei gunoiști, cu o suprafață de 2 ha. Conform celor mai bune practici și tehnologii de mediu, terenul a fost redat în circuitul natural prin împădurire.

În perioada septembrie - noiembrie, au fost desfășurate lucrările tehnice de ecologizare, terasare și compactare a gunoiștii, precum și lucrările de pregătire a terenului pentru plantare. Ca să fie asigurată durabilitatea proiectului, a fost desfășurată o campanie de informare și conștientizare pentru localnicii din Cruzești, care s-au implicat activ în toate etapele de lichidare a gunoiștii. Scopul acestui proiect este de a îmbunătăți calitatea vieții cetățenilor din localitate, prin îmbunătățirea calității factorilor de mediu. 

Acest proiect reprezintă o acțiune concretă, pozitivă, atât prin impactul pozitiv asupra mediului, cât și prin implicarea și conștientizarea cetățenilor, în gestionarea problemei deșeurilor. Această problemă este a noastră, a tuturor cetățenilor. Dacă nu începem acum rezolvarea și conștientizarea ei, le vom lăsa urmașilor noștri ceea ce am moștenit noi.”, a declarat Nadejda Cebotari, Președintele A. O. Hai Moldova

Efectele negative pe care le generează existența unei gunoiști, mai ales în imediata apropiere a zonelor rezidențiale, sunt: poluarea solului și a apei, poluarea aerului, atât în faza statică, cât și mai ales în cazul incendiilor, riscuri de accidente, miros neplăcut, aspect inestetic, devalorizarea economică a terenurilor din preajmă.

La moment, în comuna Cruzești există un sistem de management al deșeurilor, inclusiv colectare selectivă, iar cetățenii sunt încurajați să se aboneze la acest serviciu pentru asigurarea curățeniei în localitate. Amenda pentru depozitarea ilegală a deșeurilor este de 10 000 lei.

La Kaufland Moldova, acțiunile de protecție a mediului reprezintă o preocupare constantă și o componentă cheie a acțiunilor de CSR pe care le desfășurăm. Campania Sădim Oxigen este mai mult decât o zi de plantare, este un angajament pe termen lung față de comunitatea în care activăm. Suntem conștienți de responsabilitatea pe care o avem față de mediul înconjurător și față de generațiile viitoare. Din numele companiei, vreau să le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat”, a declarat Cristina Aramă, PR manager Kaufland Moldova.

Proiectul a fost coordonat cu Inspectoratul pentru Protecția Mediului, care împreună cu Primăria comunei Cruzești vor monitoriza și vor asigura sustenabilitatea. Acest proiect vine să îmbunătățească performanța de mediu a localității și se integrează perfect în strategia de dezvoltare a microregiunii. 

Vrem să mulțumim mult echipei Kaufland Moldova pentru un asemenea proiect valoros pentru comunitatea noastră. Crizele prin care trece omenirea astăzi nu sunt altceva decât strigăte ale naturii, inclusiv. Iată de ce trebuie să ne unim eforturile, să facem curat și să plantăm cât mai mult oxigen în jurul gospodăriilor, a satelor, a țării, în general. Acest proiect este un nou început pentru localitatea Cruzești, iar oamenii trebuie să conștientizeze că doar de ei depinde mediul în care trăiesc, dar și în care vor trăi copiii lor.”, a subliniat Primarul Comunei Cruzești, Violeta Crudu. 

Acest proiect s-a desfășurat în cadrul campaniei Sădim Oxigen și este o continuare a frumoasei tradiții de împădurire, începută în anul 2017 de către Kaufland Moldova. Protecția mediului este una din direcțiile cheie pentru companie, fapt care transpune această preocupare în acțiuni concrete de susținere a proiectelor de mediu. 

#KauflandMoldova #sadimoxigen #haimoldova #milliontreesmoldova #ImplicareaFaceDiferenta

Ați depistat o greșeală? Evidențiați cuvântul și apăsați
ctrl
+
enter

Loading...

Loading...