JustConsult: Cât te costă să redobândești cetățenia română Ⓟ
Te întrebi cât te va costa să redobândești cetățenia română? Aceasta este una dintre primele și cele mai frecvente întrebări pe care și le pun cei interesați de procesul de redobândire a cetățeniei române. Echipa JustConsult îți oferă răspunsurile de care ai nevoie pentru a naviga cu succes prin această proces complex.
Calculăm cheltuielile pas cu pas
De la colectarea actelor necesare până la depunerea dosarului, Just Consult te ghidează prin fiecare etapă a procesului.
Colectarea Actelor de Stare Civilă este prima etapă de la care pornești. Pentru întocmirea dosarului de redobândire a cetățeniei române, trebuie să furnizezi actele de stare civilă pe o linie de rudenie care include buneii, părinții și documentele personale ale solicitantului.
În cazul în care unele dintre aceste acte lipsesc sau nu sunt în conformitate, va fi necesar să obții duplicatul acestora de la Oficiul de Stare Civilă de la domiciliul tău sau de la Agenția Servicii Publice. Numărul exact de acte necesare poate varia în funcție de situație, dar pentru a oferi o estimare, să presupunem că ai nevoie de cel puțin 8 documente. Cu un cost de 80 de lei per certificat de stare civilă, suma totală pentru această etapă ar fi de 640 de lei.
Legalizarea notarială a actelor este următorul pas pentru completarea dosarului. Pentru a legaliza notarial actele, se aplică un tarif mediu de 30 - 40 de lei pentru fiecare document. Dacă estimăm că va fi necesară legalizarea a 8 acte din dosar, suma totală pentru această etapă ar fi de minim 240 de lei.
Obținerea cazierului judiciar moldovenesc va costa 60 de lei. Acesta este valabil doar 3 luni și, respectiv, va fi solicitat printre ultimele acte.
Apostilarea actelor este o cerință obligatorie pentru acceptarea dosarului de redobândire a cetățeniei române. Pentru a obține apostila pentru acte, se aplică un tarif de 100 – 150 de lei pentru fiecare document. Având în vedere că sunt implicate 8 acte de stare civilă, 8 copii legalizate notarial și cazierul judiciar, costul total estimat pentru această etapă se ridică la minim 1700 de lei. Depunerea dosarului la ANC nu implică costuri suplimentare nefiind percepută o taxă.
Răspunzând la întrebarea cât costă cetățenia română, putem concluziona că pentru o persoană necăsătorită, costurile pentru depunerea dosarului de redobândire a cetățeniei române ar fi aproximativ 2640 de lei.
Menționăm că aceste sume sunt estimate și pot suferi variații în funcție de circumstanțe, numărul de acte la dosar, urmând să se adauge eventuale cheltuieli de transport în România.
Obținerea cetățeniei române îți pare complicată?
În cazul în care consideri că aceste proceduri sunt prea complicate sau solicită mult timp, ai opțiunea de a apela la serviciile oferite de JustConsult.
Compania te ajută la fiecare etapă din procesul de pregătire și depunere a dosarului de cetățenie română sau de perfectarea a actelor românești.
Cele mai solicitate servicii ale companiei sunt:
- Pregătire și depunere dosar de cetățenie română;
- Cetățenie românăprin judecată în 10 - 15 luni;
- Programare pentru depunerea jurământului 1- 4 săptămâni;
- Transcriere certificat de naștere și de căsătorie românesc de la 30 zile;
- Buletin de identitate românesc de la 14 zile;
- Pașaport românesc în minim 5 zile;
- Preschimbare permis de conducere moldovenesc în românesc în 2 luni;
- Alocații pentru copii cu cetățenie română;
- Transport tur-retur spre România de categoria business-class;
Dacă ai nevoie de ajutorul unei companii de încredere cum este JustConsult, alege serviciul necesar și completează formularul pe pagina justconsult.md.
Apelează chiar acum la numărul de telefon 022 10 50 80 pentru mai multe detalii.