Forumul Economic Moldo-Francez ediția I Ⓟ
Pe 24 mai 2024, la Nisa, se va desfășura cea de-a doua ediție a Forumului economic moldo-francez de pe Coasta de Azur.

La fel ca și în prima ediție, forumul va fi organizat de Consulatul General al Republicii Moldova la Nisa, dl. Moraru Lilian, în colaborare cu Camera de Comerț și Industrie de pe Coasta de Azur, dl. Christophe Gamon, în parteneriat cu echipa Cabinetului de consultanță Ouest-Est din Paris.
La acest forum se vor întâlni agenți economic interesați de colaborările bilaterale între Moldova și Franța. În cadrul evenimentuluii vor fi prezentate oportunitățile investiționale din Republica Moldova și potențialul său de export. În plus, va fi organizată interacțiunea dintre potențialii parteneri din cele două țări.
Vor fi puse la dispoziție circa 10 standuri identice (o masă pentru produse sau materiale informative, posibilitatea plasării unui roll-up, la discreția participantului). Este nevoie ca fiecare participant să-și aducă propriile materialele de comunicare.
- Taxa de participare cu stand este de 500 euro.
- Taxa de participare fără stand constituie 300 euro.
- Pentru doritorii de a participa în calitate de sponsor, sunt disponibile trei pachete de sponsorizare care variază între 1 000 și 3 000 euro.
Important: Având în vedere limitările de timp pentru pregătire, s-a stabilit data limită de înscriere pentru 24 martie. Pentru înscrieri, accesați link-ul de mai jos:
https://forms.office.com/e/BXeGm1Qbnb
Doritorii de a participa se vor înregistra în mod obligatoriu. Accesul la eveniment se va face în baza unui document de identitate.
Acest eveniment a devenit unul de referință în relațiile economice între Republica Moldova și Franța. Nu ratați șansa de a-l vizita!
Pentru orice concretizări puteți scrie la adresa de e-mail: contact@conseilouestest.com