100 de inventatori: Piotr Kapița a revoluționat fizica temperaturilor joase Ⓟ
Piotr Kapița - fizician de origine basarabeană și laureat al Premiului Nobel. Precursor al studiului tehnologiilor temperaturilor joase utilizate la CERN, în rezonanță magnetică nucleară și multe altele.

17 octombrie, anul 1978, Stockholm, (Danemarca). Comunitatea științifică internațională se adună ca să spună lumii numele personalităților cu cel mai mare impact în literatură, medicină, chimie, fizică, economie, pace. În același timp, Piotr Leonidovici Kapița, se află la sanatoriul „Barviha” din apropierea Moscovei. Aici el primește telegramă precum că este desemnat cu Premiul Nobel pentru Fizică. Veste nemaipomenită pe atunci! La întrebarea jurnaliștilor: care dintre realizările sale științifice este cea mai importantă, Kapița a răspuns că pentru un om de știință mereu cel mai important studiu este acela la care lucrează în prezent.
Codașul la limba latină și viitorul geniu în fizică, Piotr Leonidovici Kapița, s-a născut pe 8 iulie 1894 la Kronstadt, un orășel lângă Sankt-Petersburg. Tatăl său, generalul Leonid Petrovici Kapița, era originar din Basarabia. A fost un inginer militar recunoscut pentru construirea fortificațiilor din Kronstadt. Mama sa, Olga Ieronimovna, era filolog, specialistă în folclor și literatură pentru copii. Cu așa bază genetică, micul Piotr ar fi putut deveni oricine, dar a ales să se „joace” cu legile fizicii.
După absolvirea liceului real din Kronstadt în 1912, Kapița este admis la Facultatea de Electromecanică a Institutului Politehnic din Petrograd. Aici îl cunoaște pe profesorul A. F. Ioffe, care i-a descoperit talentul și l-a invitat să lucreze în laboratorul său. În 1921, Kapița este trimis în Anglia pentru a lucra în Laboratorul Cavendish de la Universitatea Cambridge, sub coordonarea celebrului fizician Ernest Rutherford. Se spune că relația lor era una cordială, dar presărată cu remarci ironice – Kapița îl numea pe Rutherford „crocodil”, iar acesta din urmă, în stil britanic, îl „admira de la distanță”.
Una dintre realizările revoluționare ale lui Kapița a fost descoperirea fenomenului de suprafluiditate a heliului. Această descoperire a avut un impact major asupra fizicii moderne, punând bazele teoriei plasmei și dezvoltării reactoarelor termonucleare.
De asemenea, Kapița a contribuit la studiul câmpurilor magnetice puternice, creând metode inovatoare pentru generarea acestora. La Institutul de Probleme Fizice, a dezvoltat cele mai puternice din lume instalații cu turbine pentru producerea oxigenului lichid utilizat în industrie.
Deși a fost un om de știință apreciat, Kapița a refuzat să participe la proiectul sovietic de construire a bombei atomice. Știa foarte bine că acest refuz va avea consecințe, dar nu era omul care să facă compromisuri. Astfel, a fost marginalizat și ținut în arest la domiciliu timp de opt ani. Asta nu l-a oprit să continue cercetările și să rămână fidel convingerilor sale. Din 1934 până în 1983 savantul a trimis mai mult de 300 de scrisori către guvernul sovietic, reușind în așa mod să salveze de închisori și lagăre sute de oameni de știință.
Rezultatul cercetărilor sale se regăsește în diverse domenii precum: Medicină – la aparatele RMN (rezonanță magnetică nucleară); Transport – Trenurile Maglev în Japonia și China; Energie - la turbinele eoliene de mare putere; Aplicații militare și aerospațiale - senzori de mare precizie și motoare electrice performante; Industria aerospațială – ca oxidant în combustibilul pentru rachete (ex. SpaceX, NASA, Ariane) folosit la răcirea cablurilor supraconductoare pentru tehnologii avansate și multe altele.
Piotr Leonidovici Kapița a murit la 8 aprilie 1984, cu puțin înainte de a împlini vârsta de 90 de ani.
Fiul lui Piotr Kapița - academicianul rus Serghei Kapița, la fel ca și tatăl său, era vorbitor al limbii române.
Proiectul educațional „100 de inventatori din Moldova” a fost creat de compania inovatoare Simpals și de autorul seriei de cărți „Cartea de Aur a Basarabiei și a Republicii Moldova”, Denis Roșca. În fiecare joi, vorbim despre realizările compatrioților noștri care au devenit inventatori remarcabili și pionieri. Urmăriți publicațiile și veți vedea - avem pe cine să admirăm.
*Acesta este un articol publicitar. Știri.md nu poartă răspundere pentru textul și mesajul afișat în articol.