main logo
542

Cine sunt copiii care au intonat imnurile la meciul Moldova-Turcia

R. Moldova a fost gazda naționalei Turcia în primul meci din această toamnă în cadrul preliminariilor EURO 2020.

Cine sunt copiii care au intonat imnurile la meciul Moldova-Turcia

25 de copii bravi de la Studioul Muzical-Coral „Lia Ciocârlia” au interpretat imnurile R. Moldova și Turciei, transmite Știri.md.

Jocul a adunat în tribune microbiștii într-o atmosferă spectaculoasă, iar cei mai devotați fani au cântat împreună cântece și au scandat mesaje de susținere pentru Echipa Țării.

Copiii de la Studioul Muzical-Coral „Lia Ciocârlia” din cadrul Centrului Republican pentru Copii și Tineret Artico din Chișinău au avut la dispoziție două săptămâni intense de pregătiri și repetiții, pentru a interpreta corect imnurile țărilor și, în special, cel al țării oaspete. 

Micuții susțin că le-a fost mai greu să învețe imnul țării, a cărei limbă nu o cunosc, dar anume acest amănunt a fost farmecul încercării – de a învăța dintr-o cultură nouă.

„Pentru noi a fost o experiență cu totul nouă și mi se pare o idee minunată de a face un astfel de parteneriat cultural-sportiv. Totodată, copiii au avut posibilitatea să descopere melodicitatea unei alte limbi. 

Educația civică a copiilor și cunoașterea imnurilor altor țări încurajează respectul față de alte culturi și tradiții. A fost o experiență deosebită și, sperăm noi, de bun augur”, a declarat Luminița Istrate, conducătoarea artistică a Studioului Muzical-Coral „Lia Ciocârlia”.

Vezi și:

Meciul Moldova-Turcia: Imagini cu toate golurile marcate

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării