Încă un pas în crearea PACCO? CSP verifică activitatea PA și PCCOCS
Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a inițiat controale la Procuratura Anticorupție și la Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), în contextul discuțiilor privind o posibilă comasare a celor două instituții într-o nouă structură – Procuratura pentru Anticorupție și Crimă Organizată (PACCO).

Președintele CSP, Dumitru Obadă, a anunțat demararea verificărilor, iar potrivit acestuia, inspecțiile sunt realizate de un grup mixt format din membri ai Inspecției Procurorilor și ai Procuraturii Generale și vizează atât aspectele legate de etică și disciplină, cât și eficiența gestionării cauzelor penale, transmite Știri.md cu referire la tv8.md.
„Ca să nu operăm cu speculații, am decis să inițiem verificări la ambele procuraturi specializate. Vrem să avem un tablou clar: numărul cauzelor penale, penuria de cadre, instituția delegării, dacă există sau nu abateri pe domeniul procesual și alte aspecte ce țin de management”, a declarat Obadă.
Controlul la PCCOCS a fost efectuat la începutul anului, în timp ce verificarea la Procuratura Anticorupție este în desfășurare. Primele constatări relevă o suprasolicitare a procurorilor de la PCCOCS, unii dintre aceștia gestionând până la 40 de dosare simultan.
„Este nevoie de o revizuire a competențelor PCCOCS. Nu este vorba de boicot sau de intenții ascunse. Pur și simplu, procurorii sunt copleșiți de dosare. Ar trebui îngustat spectrul de competență, astfel încât să se concentreze pe criminalitatea organizată, tortură și terorism”, a explicat Obadă.
Președintele CSP a mai declarat că unele critici recente la adresa Procuraturii Anticorupție, venite din partea unor politicieni, sunt nefondate și pot fi percepute drept forme de presiune.
„Am condamnat ieșirile publice ale unor demnitari, pe care le percepem ca influențe externe asupra independenței funcționale și procesuale a procurorilor. De aceea am inițiat aceste verificări – să avem o bază reală, factologică, despre activitatea acestor instituții”, a subliniat Obadă.
Totuși, la începutul lunii iulie, Andrian Cheptonar, deputat din Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), a declarat că actualul Parlament nu va adopta Legea privind fuziunea celor două procuraturi în a doua lectură.
Proiectul de lege privind înființarea PACCO a fost adoptat în primă lectură pe 20 februarie. Autorii proiectului de lege din partea partidului de guvernământ PAS au susținut că fuzionarea parchetelor este necesară pentru a consolida lupta împotriva corupției și a criminalității organizate, în special în perioada electorală. Inițiativa a fost bazată pe deciziile Consiliului Suprem de Securitate din 11 noiembrie 2024 și pe rezultatele audierilor parlamentare care au relevat deficiențe semnificative în activitatea organelor de drept.
Documentul a fost criticat atât de opoziție, cât și de reprezentanții societății civile și experți din sistemul judiciar.
Șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, s-a pronunțat și ea împotriva acestuia. În semn de protest, aceasta a demisionat. Mulți experți au susținut că scopul combinării celor două procuraturi a fost, printre altele, demisia lui Dragalin. Potrivit experților, după demisia acesteia, necesitatea adoptării legii în a doua lectură a dispărut.