CSE a decis alocarea a 1,2 milioane de lei pentru blocul din Durlești, distrus de flăcări
Comisia pentru Situații Excepționale a decis alocarea a peste 1,2 milioane de lei pentru construcția unui acoperiș provizoriu la blocul de locuințe afectat de incendiul din Durlești. Informația a fost confirmată de Galina Comendant, șefă de cabinet la Ministerul Mediului.

Totodată, aproape 56.000 de lei vor fi utilizați pentru expertizarea tehnică a mansardei deteriorate, etapă esențială pentru inițierea lucrărilor de reconstrucție, transmite Știri.md cu referire la agora.md.
„Este un pas important pentru ca lucrările să înceapă cât mai curând, iar oamenii să revină în siguranță în casele lor. Guvernul va fi alături de locatari până la finalizarea completă a lucrărilor. Solidaritatea și grija față de cetățeni rămân o prioritate”, a declarat Galina Comendant.
Amintim că incendiul a izbucnit vineri seara, 16 mai, la o mansardă de pe strada Tudor Vladimirescu din Durlești. Flăcările au distrus în jur de 1.500 de metri pătrați din acoperișul blocului, iar 15 apartamente cu două niveluri de la mansardă au fost grav afectate.
Mansarda a fost construită ilegal. Concluzia aparține Comisiei create în cadrul Primăriei orașului, iar construcția nu figurează nici în Cadastrul bunurilor imobile. Acoperișul mistuit de flăcări va fi reparat provizoriu de Ministerul Infrastructurii. Totodată, familiile afectate de incendiu vor primi din partea Guvernului un ajutor inițial de 10.000 de lei.